Nicu Ștefănuță a trimis o scrisoare patronului şi directorului companiei Louis Vuitton prin care cere ca portul tradiţional să fie respectat, recunoscut, se arată în comunicatul citat. De asemenea, a acesta a sesizat şi Comisia Europeană pentru aplicarea regulamentului (EU) 2023/2411 pentru a preveni astfel de exploatare a patrimoniului cultural în industria modei.

Nicu Ştefănuţă spune că există un regulament european care va permite, în viitor, să fie protejat patrimoniul cultural mai bine. Ştefănuţă susţine că a solicitat companiei Louis Vuitton să recunoască public originea motivelor tradiţionale româneşti din colecţia sa.

În ceea ce priveşte sesizarea Comisiei Europene, acesta a formulat o serie de întrebări, pentru a analiza situaţia tristă la care sunt supuse motivele tradiţionale, și care se referă la aplicarea noului regulament, la obligaţiile autorităţilor locale şi cum poate compania Louis Vuitton să corecteze această situaţie.

Nicu Ştefănuţă este vicepreşedintele grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens/EFA) şi candidat independent pentru un nou mandat de europarlamentar.

Sesizarea privind folosirea de către casa de modă Louis Vuitton a unei cămăși inspirate de cea tradițională din Mărginimea Sibiului, fără menționarea originii, a fost făcută de pe pagina de Facebook a comunității online La Blouse roumaine. Ministrul culturii, Raluca Turcan, a declarat luni că intenţionează să discute cu reprezentanţi ai companiei Louis Vuitton.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI