În acest caz Constantinescu a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare în anul 2016 de judecătorii Tribunalului București.

Judecătorii Curții de Apel București au stabilit, vineri, schimbarea încadrării juridice a faptelor lui Constantinescu, din abuz în serviciu prevăzut de noul Cod penal în aceleași fapte prevăzute de vechiul Cod.

Astfel magistrații au stabilit că legea mai favorabilă pentru cei judecați în acest caz este cea veche.

După schimbarea încadrărilor juridice magistrații au stabilit achitarea fostului șef al CJ Constanța dar și a lui Adrian Gâmbuțeanu, fostul director al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța.

Ambii au fost achitați pentru că faptele nu ar exista, articolul invocat de judecători fiind 16 alineatul 1 litera b teza I, respectiv achitarea unei persoane judecate pentru o faptă care nu există.

Salvat de decizia CCR

Decizia de achitare a fostului șef al CJ Constanța vine după ce Curtea Constituțională a dezincriminat faptele de serviciu comise prin nerespectarea legislației secundare și terțiare.

Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit în 2016 că este problematic textul care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu în sensul că termenul „defectuos” nu este definit de Cod, ceea ce face ca oamenii să nu cunoască ce li se permite și ce li se interzice să facă.

Ca urmare, CCR a decis că numai comportamentul care constă în „încălcarea legislației primare” – adică a legii emisă de Parlament, dar și a ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ale Guvernului – poate avea o consecință penală.

Citește și VIDEO/Laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume, va fi pornit peste o lună, pentru rodaj. Sistemul va dezvolta 10% din puterea Soarelui

 
 

Urmărește-ne pe Google News