La ieșirea din sediul DNA Constanța, avocatul Marius Mocanu a declarat că Nicușor Constantinescu este suspect în alte trei dosare de abuz în serviciu. Două dintre acestea sunt instrumentate pentru activitatea Regiei Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, în timp ce al treilea vizează contractele încheiate cu o societate comercială, editoare de presă, informează Agerpres.ro.
„Domnul Constantinescu a fost transferat pentru că a fost citat în legătură cu trei noi dosare aflate pe rolul DNA Constanța. I s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, s-a dispus începerea urmăririi penale, s-a dispus administrarea dintre probe în unul dintre dosare respectiv o expertiză contabilă și pentru moment suntem în situația în care am luat la cunoștință învinuirile din cele trei dosare și o să solicităm procurorului de caz consultarea dosarului pentru a putea să formulăm declarații și probele pe care le solicităm în apărare”, a declarat avocatul.
Noile dosare se bazează pe datele rapoartelor Curții de Conturi din anii 2010, 2011, 2012, 2013, a explicat avocatul lui Nicușor Constantinescu.
„În esență este vorba de chestiuni ce derivă tot din sesizări ale Curții de Conturi fiind vorba de presupuse fapte de abuz în serviciu, inspectorii constatând că s-ar fi plătit sume în mod nelegal de către Consiliul Județean Constanța către RAJDP Constanța în vederea realizării unui program de drumuri în județ și acordării unei subvenții. Acestea sunt în esență acuzațiile și vizează fapte din perioada anilor 2010, 2011, 2012, 2013. Două dintre dosare sunt cu RAJDP, iar unul dintre dosare este cu achiziția și plata unor servicii de publicitate către societatea Combat Press”, a mai precizat avocatul Marius Mocanu, la ieșirea de la DNA.
Prejudiciul estimat se ridică la zeci de milioane de lei deoarece este vorba despre plăți făcute de Consiliul Județean Constanța pentru construirea unor drumuri. Potrivit avocatului, care-l reprezintă în instanță pe Nicușor Constantinescu, lucrările nu a fost realizate corespunzător, nu au fost realizate deloc sau nu există documente justificative.