“Nu am fost în primărie, am vrut să evit alte replici. Acum, că mai întârzie preluarea mandatului, mă gândesc să mă duc. În tot acest timp, am avut întâlniri cu alte instituții care țin de funcționarea Primăriei”, a declarat Nicușor Dan pentru Hotnews.
De ce se amână depunerea jurământului noului primar al Bucureștiului, Nicușor Dan
Nicuşor Dan a explicat că amânarea depunerii jurământului în noua sa calitate se explică prin faptul că “primarul general își preia mandatul odată cu Consiliul General. Și primarul, și consiliul trebuie validați anterior de instanță”.
“Din păcate, preluarea mandatului meu va mai întârzia 7-10 zile, ceea ce nu e deloc bine din perspectiva crizei medicale în care ne aflăm. Iată explicația: Codul administrativ spune că primarul general își preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General. Și primarul, și consiliul trebuie validați anterior de instanță”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
El a precizat apoi că, în privința Codului administrativ, acesta “are o formulare ușor neclară asupra instanței competente pentru București” și a adăugat că problemele de natură juridică împiedică deocamdată numirea sa ca primar.