Nicușor Dan crede că eventuala decizie privind amânarea alegerilor locale ar trebui luată în funcție de punctul de vedere al experților.

“Eu cred că pe această chestiune trebuie să ascultăm specialiștii și dacă specialiștii vor spune că există un risc de amplificare a propagării acestui virus, atunci trebuie să nu le ținem. În orice caz, sănătatea populației este importantă”, a spus Nicușor Dan, la RFI.

Candidatul dreptei la Primăria Capitalei și-ar dori ca alegerile locale să se țină la termen.

“Mi-aș dori ca alegerile să aibă loc la 27 septembrie, pentru că, din toate punctele de vedere, această administrație și-a dovedit incompetența. Să spunem doar faptul că are datorii curente în momentul ăsta mai mult de jumătate din buget. Deci viitorul primar, când își va începe mandatul, o să înceapă prin a plăti datoriile deja acumulate”, a mai spus Nicușor Dan.

Recent, şi europarlamentarul Rareş Bogdan declara, într-o emisiune TV, că în opinia sa sunt șanse foarte mici ca alegerile locale din septembrie să aibă loc.

PSD, prin vocea preşedintelui interimar Marcel Ciolacu, îl soma pe premierul Ludovic Orban să transmită Parlamentului situaţia epidemiei şi dacă se impune organizarea alegerilor locale şi deschiderea şcolilor, în toamnă.

Urmărește-ne pe Google News