Nicuşor Dan a precizat că posibilităţile financiare ale municipalităţii nu pot susţine acordarea vechiului cuantum a stimulentului pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.
„În aceste 4 – 5 luni (ianuarie – aprilie 2021 – n.r.), dată fiind situaţia financiară a Primăriei Capitalei, aţi primit jumătate din banii pe care vechiul legislativ al Bucureştiului i-a asumat. Prin bugetul din acest an, o să primiţi în continuare aceşti 250 de lei pe lună. Aceasta este posibilitatea financiară a Municipiului Bucureşti în acest moment, în opinia mea, şi, cred eu, în opinia majorităţii. (…) În proiectul de buget sunt prevăzute stimulente pentru copii cu handicap la nivelul la care erau, iar pentru adulţi cu handicap la nivel de jumătate: 250 de lei în loc de 500 de lei”, a explicat edilul general.
Bugetul Capitalei a fost aprobat după o ședință de trei ore.
Consilierii municipali PSD au atras atenţia asupra faptului că hotărârea CGMB în vigoare prevede acordarea unui stimulent de 500 de lei pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.
„Hotărârea de Consiliu General care stabileşte care este cuantumul indemnizaţiei pentru persoane adulte cu handicap este în vigoare. (…) Dacă la un moment dat în buget vor fi bani şi Consiliul General va reveni asupra alocării financiare o să avem şi hotărârea din urmă care spune cuantumul, o să avem şi alocarea financiară. Aceasta este propunerea financiară pentru persoane adulte cu handicap”, a mai spus Nicuşor Dan.