Nicuşor Dan a precizat că, în ultimele 9 luni ale acestui an, în urma manifestărilor organizate pe acest stadion s-au încasat aproximativ 5 milioane de lei.
„Spre comparație, în anul 2020, încasările au fost de două milioane de lei, în 2019, 1,9 milioane de lei, iar în 2018, 1,3 milioane de lei”, scrie Nicuşor Dan pe Facebook.
Potrivit primarului general al Capitalei, Arena Națională a găzduit până acum, anul acesta, 30 de evenimente, dintre care 23 au fost meciuri de fotbal, un festival de muzică (Saga Festival), târguri, filmări sau manifestări ale unor instituții și companii.
„Ultimul eveniment care a avut loc pe stadion și pentru care PMB încasează aproximativ 100.000 de lei a fost ceremonia de absolvire a studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, la care au participat aproximativ 8.000 de persoane”, spune Nicuşor Dan.
Edilul invită mediul de afaceri, societatea civilă sau instituțiile publice care organizează evenimente să aleagă Arena Națională, „o locație modernă, dotată cu tehnologii performante”.
„Am dovedit că putem organiza evenimente de mare anvergură/DOTA/Saga/Euro 2020, evenimentul caritabil We are One, iar dorința noastră este să deschidem acest obiectiv către public astfel încât să dezvoltăm economia locală și să aducem bani la buget, Capitala să fie cunoscută în întreaga lume, iar bucureștenii să se bucure de evenimente de calitate”, mai scrie Nicuşor Dan.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro