„Sunt patru litigii importante, două s-au finalizat. Unul a spus că autorizaţia e nelegală, dată de Andrei Chiliman ca primar al Sectorului 1 în 2006. În 2010, Curtea de Apel Suceava a zis că autorizaţia este nelegală, chestiunea asta s-a închis. După care, în 2012-2013, Tribunalul Dâmboviţa a spus că ea trebuie demolată de primarul municipiului, nu de primarul de sector. Eu am dat o dispoziţie de demolare. În urma acestei dispoziţii, trebuia să angajăm mai întâi expert, apoi o firmă de construcţii. Dispoziţia pe care eu am dat-o a fost suspendată de către instanţă până la judecarea celuilalt proces care vizează intrarea în legalitate”, a spus Nicușor Dan la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, potrivit news.ro.
El a adăugat că proprietarii Cathedral Plaza „au apelat la acest mecanism al intrării în legalitate” care este „total nejustificat”.
„Dar există un litigiu pe acest subiect. Tribunalul Bucureşti a respins intrarea în legalitate şi în câteva săptămâni se va pronunţa Curtea de Apel Bucureşti. În ipoteza în care Curtea de Apel va confirma ceea ce zice Tribunalul, dispoziţia mea va rămâne în picioare şi o să demolăm. Sper să o demolăm”, a explicat Nicuşor Dan la Prima TV.
Primarul general a numit Cathedral Plaza „emblema corupţiei imobiliare” din Capitală. „Această clădire este emblematică, au fost proteste de sute de mii de oameni în momentul în care s-a făcut, este emblema corupţiei imobiliare din Bucureşti, şi faptul că va putea fi demolată într-o zi va fi un semn de sănătate a democraţiei noastre”, a punctat Nicuşor Dan.
Cathedral Plaza, nefolosită de 14 ani
Cathedral Plaza, construită în vecinătatea Catedralei Romano-Catolice de pe strada General Berthelot din București, este o clădire de birouri construită în perioada 2006-2010, deţinută de Millenium Business Development SRL şi evaluată la aproximativ 100 milioane de euro, dar nefolosită de 14 ani.
Nicuşor Dan a anunţat pe 20 iulie 2022 că a semnat dispoziţia de demolare, fără însă să precizeze și când va începe demolarea propriu-zisă.
La mai puțin de trei luni după aceea, reprezentanţii Cathedral Plaza au transmis că Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea deciziei. Totodată, proprietarul clădirii de birouri Cathedral Plaza a înregistrat şi o plângere penală împotriva lui Nicuşor Dan pentru abuz în serviciu şi „alte fapte conexe în legătură cu dispoziţia de desfiinţare a clădirii de birouri emisă de acesta”.
În mai 2023, tot Tribunalul a stabilit că această clădire nu a fost legal construită, dar nu și că trebuie demolată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
gigiladrea • 06.07.2024, 23:29
are dreptate si nu este numai emblema este si varful aisbergului ptr ca situatia e mult mai grava de decenii