Întrebat ce măsuri va lua dacă la preluarea mandatului de primar incidenţa cazurilor de COVID-19 va fi 3 sau mai mult, el a răspuns: ”Sunt nişte măsuri obligatorii pe care această hotărâre de guvern de acum câteva zile prin care se prelungeşte starea de urgenţă ne obligă să le luăm. În situaţia de 3 la mie devine obligatorie purtarea măştii în spaţii deschise. (…) Urmează să vedem, acum e în lucru la Ministerul Sănătăţii şi probabil că în câteva zile o să avem un sistem informatic să vedem dacă aceşti 3 la mie sunt distribuiţi cât de cât uniform în interiorul Bucureştiului sau există anumite zone care au o incidenţă mai mare, care eventual să fie carantinate”.

Nu se pune problema în momentul ăsta de carantinarea Bucureştiului, această ipoteză este exclusă în acest moment.

Nicușor Dan:

Nicușor Dan a spus că este gata să colaboreze cu Ministerul Sănătăţii şi cu Direcţia de Sănătate Publică, pentru că există mijloace pe care, dacă le pun împreună, pot împiedica răspândirea COVID-19.

„Din păcate, nu a existat o colaborare foarte bună până în momentul acesta între Primăria Capitalei, Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică. (…) Eu sunt un om al dialogului (…), am avut vizite pentru a înţelege fenomenele, am fost la Direcţia de Sănătate Publică, am fost la Ministerul Sănătăţii, am fost la DSU, în afară de alte vizite pe care le-am făcut la alte instituţii pe alte domenii şi sunt gata în momentul în care preiau mandatul să colaborăm cu ministerul şi cu Direcţia de Sănătate Publică, pentru că există nişte mijloace pe care, dacă le putem împreună, putem să stăvilim această boală”, a afirmat noul primar al Capitalei.

DSP are nevoie de ajutor

În opinia primarului ales al Capitalei, este nevoie de un suport pentru DSP în ceea ce priveşte call center-ul, astfel încât să se cunoască foarte repede lista de contacţi ai persoanelor depistate cu COVID-19, pentru ca aceştia să fie testaţi cât mai repede. El a declarat că este nevoie de o colaborare privind testarea şi de o supraveghere mai mare a ceea se întâmplă în spaţiul public acolo unde normele de protecţie sanitară nu sunt aplicate.

Nicușor Dan a subliniat importanţa colaborării cu DSP, a stabilirii listei contacţilor persoanelor care au fost deja infectate şi a extinderii testării pe următoarele categorii: personal din spitale şi din centrele de asistenţă socială, funcţionari care sunt în contact direct cu publicul, şoferi şi vatmani.

”Toate aceste categorii de persoane trebuie să fie testate periodic şi Primăria Capitalei are această capacitate”, a afirmat Dan.

Noul primar a spus că, probabil, într-o săptămână va fi învestit în funcţie.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News