„Ce vorbeam eu ieri de delimitarea PSD de Cătălin Cîrstoiu s-a accentuat azi sau, în fine, aseară, cu declarațiile lui Marcel Ciolacu. Deci, mi-e greu să cred că o să rămână în cursă Cătălin Cîrstoiu. Atunci, o să apară un candidat comun sau câte un candidat al celor două partide. E un pic ridicol, că mai sunt șapte săptămâni până la alegeri și noi nu numai că nu vorbim de programe, nu știm nici care sunt candidații”, a declarat Nicușor Dan.
El a adăugat că trebuie văzut, dacă se va întâmpla acest lucru, pe cine vor susține PSD și PNL pentru alegerile locale din 9 iunie.
„În condițiile în care nici PNL, nici PSD nu au venit cu un candidat care să atragă publicul lor, în mod natural, simpatizanții PSD s-au dus către Cristian Popescu Piedone și simpatizanții PNL, simpatizanții AUR, o parte dintre ei au venit către mine”, a adăugat edilul.
Întrebat dacă în acest caz „e un risc ca Piedone să ajungă la Capitală, la Primărie”, Nicușor Dan a răspuns afirmativ.
„Da, există acest risc. Avem alegeri într-un tur. Când sunt alegeri într-un tur, votul se polarizează. În mod evident, primii doi candidați sunt eu și Cristian Popescu Piedone. Pe mine mă votează oameni în general de dreapta, sunt simpatizanții USR, PNL, PMP. Pe Cristian Popescu Piedone îl votează în general simpatizanții PSD, simpatizanții AUR, o parte dintre ei. Asta va fi lupta”, a afirmat edilul, cu o oră și jumătate înainte ca medicul Cătălin Cîrstoiu să organizeze „o declarație de presă, urmată de o scurtă conferință”, potrivit staffului de campanie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
dr.jivago • 20.04.2024, 09:12
Asa si ? Tu ce program ai lenesul, lenesilor??? Te-ai trezit acum, la ora 4 dupa amiaza?:)) Nulishor , oricine vine dupa tine, inclusiv Baba Vanga, e mai promitator ca tine! Du-te Nicusor , du-te tata, invartindu-te si ia cu tine si colectiile Gheba…
kkkkkk • 20.04.2024, 08:17
Exista riscul sa vina altul în locul lui Nicușor )))) Candidați : tusea,junghiul și boala ....ieșiți la vot !