Potrivit acestuia, este un subiect extrem de important, iar șeful statului are datoria să acționeze ca mediator între instituțiile statului și cetățeni.

Acesta a subliniat că cetățenii au dreptul să primească explicații, având în vedere că nu este vorba despre o chestiune minoră, precum aprobarea unui aviz pentru o conductă, ci despre alegerile prezidențiale, un proces fundamental pentru democrația română. În acest context, el consideră că răspunsurile trebuie venite de la cel mai înalt nivel, adică de la președintele țării.

“Tot Klaus Iohannis ar trebui să ne lămurească pentru că e o chestiune foarte importantă și șeful statului are datoria să fie mediator între instituții și cetățeni. Cetățenii au niște întrebări. Nu e vorba despre un aviz pentru o conductă, e vorba despre o chestiune foarte foarte serioasă, despre alegerile prezidențiale din România și atunci explicațiile trebuie să vină de la cel mai înalt nivel”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News