„Am fost impresionat de cât de mulți oameni au venit la parada de Ziua Națională. Unii au venit să vadă tancuri și avioane. Dar mulți, și am întâlnit multe familii cu copii, au venit să sărbătorească ziua țării lor”, a scris edilul pe Facebook.
„Mai sunt foarte multe de făcut, mai sunt foarte multe furturi de oprit, dar să nu încetăm să credem în România”, a adăugat Nicușor Dan.
Peste 2.400 de militari și angajați din MApN, MAI, SRI, STS și Administrația Națională a Penitenciarelor au participat vineri, 1 decembrie, la parada militară organizată la Arcul de Triumf. Potrivit estimărilor oficiale, circa 100.000 de persoane au asistat la paradă.