„Am spus de mai multe ori, inclusiv în toamna anului trecut când am avut campanie electorală, am spus că nu se pot face minuni într-un timp scurt, că în 2-3 ani o să fie mult mai bine și că în iarna 2021-2022 va fi puțin mai bine decât în iarna trecută, deci cu avariile care sunt inerente pe rețeaua pe care am moștenit-o o să avem căldură anul acesta puțin mai bine decât am avut anul trecut”, a declarat Nicușor Dan, vineri, într-o conferință de presă.

Edilul a vorbit și despre prețul gigacaloriei, după scumpirile anunțate de ANRE, însă nu a transmis un preț final, deoarece Termoenergetica trebuie să afișeze prețul de distribuție și transport.

„Până la 1 noiembrie, prețul gigacaloriei este de 206 lei producția, 220 de lei distribuție și transport, la care se adaugă TVA-ul de 19% la fiecare dintre ele, rezultând cu tot cu TVA un preț de 506 lei gigacaloria, adică atâta costă Primăria București să aducă gigacaloria până la scara de bloc. Din acești 506 lei, oamenii plătesc 164 de lei și restul de 340 sunt plătiți de către Primăria Municipiului București. Pe aceste două componente, pentru moment avem informația doar în ceea ce privește producția, adică prețul de producție, conform informației de la ANRE, nu mai este 206 lei, este 329 de lei plus TVA. TVA este în acest moment 19%, conform unei legi din vară va fi de 5 la sută pentru producția și transportul de energie termică, deci avem o diminuare din punctul TVA”, a mai transmis Nicușor Dan.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Edilul a mai precizat că din ianuarie TVA va fi diminuată.

„Începând cu 1 noiembrie va fi  329 de lei plus 19%, iar din ianuarie o să fie 329 plus 5%. A mai rămas componenta de transport, aici azi este 220 de lei, iar în aceste zile o să se stabilească.  După cum știți, la nivel național s-a aprobat subvenționarea căldurii și a energiei electrice pentru consumatorii individuali. Nu există până în acest moment o subvenționare a consumatorilor care sunt racordați  la sisteme centralizate, așa cum este cazul Bucureștiului”, a mai spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan spune că așteaptă și o subvenție din partea statului pentru oamenii care sunt racordați la sistemele centralizate, fiind o problemă la nivel național.

„În acest moment, subvenția anuală pe care Primăria București o plătește este 950 de milioane de lei. Este primul an în care primăria plătește subvenția asta. Au fost ani în care s-au plătit 500 de milioane, iar dacă vreți să găsim cauza la sistemul de termoficare, cauza este în acele sute de milioane lipsă care nu s-au plătit de primărie, subvenție, care nu s-au plătit anii trecuți.  În acest moment, noi avem prevăzut în buget și vom plăti 950 de milioane de lei, este posibil să suplimentăm această sumă. Decizia o luăm după ce avem prețul final și în funcție de ce decid autoritățile naționale”, a mai spus Nicușor Dan.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă vineri, de la ora 14.00. Astfel, pe ordinea de zi figurând 39 de proiecte de hotărâre, printre care: înfiinţarea Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti, majorarea subvenţiei pentru transportul în comun cu 100 de milioane de lei sau regulamentul pentru închirierea spaţiilor disponibile din incinta unităţilor de învăţământ.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI