Întrebat de presă dacă urmează să se înscrie în Partidul Național Liberal, Nicușor Dan nu a dat nici de această dată un răspuns clar.
“Ce se va întâmpla în viitor o să vedem. Pentru moment, vreau să mă concentrez pe problemele pe care le are Bucureştiul şi, în acest moment, am venit să stau de vorbă cu partenerii mei din Partidul Naţional Liberal”, a declarat Nicuşor Dan.
Cu o seară în urmă, pe un post de televiziune, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a spus că decizia de intrare în partid trebuie să îi aparţină lui Nicuşor Dan.
Va merge la instituțiile cu care va colabora primăria
Cu aceeași ocazie, Nicuşor Dan a declarat că şi-a propus să se implice în administraţie doar după ce îi va fi validat mandatul de primar general al Capitalei. Până atunci, el va merge şi va purtea discuţii cu instituţiile cu care Primăria Capitalei urmează să colaboreze.
„Până când nu o să am mandatul în mod legal la Primăria Capitalei, nu vreau să interferez foarte mult cu activitatea primăriei. În schimb, mă ocup de tot ce înseamnă instituţii cu care trebuie să colaborăm, pentru că aşa este firesc”.
Pe parcursul zilei, primarul ales va avea o întâlnire la Ministerul de Finanţe, iar în zilele următoare va merge şi la Ministerul Transporturilor.
„Prima problemă este să vedem situaţia bugetară şi să vedem cum putem să o echilibrăm, pentru că pare că este foarte dificilă”, a precizat Nicuşor Dan.
Referitor la problema sistemului de termoficare din Bucureşti, noul primar a spus că va face declaraţii şi va arăta care sunt măsurile pe termen „foarte scurt, scurt şi mediu”, după ce va intra în posesia situaţiei pe care o aşteaptă de la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti.
Nicuşor Dan: “E comic ca tocmai PSD să acuze fraude”
Nicuşor Dan i-a răspuns Gabrielei Firea, care a acuzat, cu o seară în urmă, că ar exista fraude la votul pentru Primăria Generală şi la sectoare.
„Mi se pare comic ca tocmai PSD să acuze fraude, în condiţiile în care aţi văzut cu toţii ce s-a întâmplat. Ieşind din chestiunea asta cu buletine, cu saci de vot, am văzut explicit cum pe publicitate electorală, după ce Biroul Electoral Municipal a spus că Primăria nu mai are voie să continue cu acele sporturi pentru realizările Primăriei Capitalei, totuşi a continuat, deci e absurd să vorbeşti de fraudă când eşti Gabriela Firea”, a spus Nicuşor Dan, citat de hotnews.ro.
Noul primar al Bucureştiului susţine că „este clar că au fost nereguli” în sectoarele 1 şi 5, dar că, la Primăria Capitalei, diferenţa de voturi este mare, motiv pentru care nu se impune o renumerare a voturilor.
„Şi pentru mine au fost trei secţii în care am avut zero voturi şi voturile pe care presupun că le-am avut au fost trecute către alţi candidaţi. E clar că au fost nereguli şi ele trebuie investigate, însă pentru ceea ce înseamnă primar general cred că diferenţa e aşa de mare că nu se pune problema”, a afirmat Nicuşor Dan.
Referitor la acuzaţiile Gabrielei Firea privind o campanie de „demolare” la adresa ei, Nicuşor Dan a răspuns că, din contră, o astfel de campanie s-a purtat împotriva lui:
„A fost o campanie absolut murdară la adresa mea. Vă aduc aminte că acum câteva zile mai multe televiziuni, ca să încheiem subiectul acesta, titrau că eu sunt în interiorul DNA şi tot felul de alte ştiri false, deci haideţi să nu mai vorbim de campanii murdare”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro