“Strict tehnic, ca să schimbi un kilometru de conductă de termoficare nu trebuie să spargi un kilometru de bulevard, ci trebuie să intri din casetă în casetă, să scoţi conducta aceea de metal şi să o introduci pe cea modernă. Bineînţeles că nu o să fie bătând din palme, dar putem să facem să fie eficient acest proces şi oricum suntem obligaţi să o facem. Asta este chestiunea pe termen de trei ani”, a transmis Nicușor Dan.
Cantitatea de apă suplimentară care este introdusă în reţea din cauza scurgerilor este de trei ori mai mare decât în 2016, 2,2 tone pe oră. Problema este că la 2,5 tone, oricâtă apă ai mai băga, nu se mai poate. Suntem aproape de nivelul critic.
Nicușor Dan:
Acesta a adăugat că ceea ce va putea face administraţia locală în iarna care urmează este să fie pregătiră pentru remedierea avariilor.
“O să avem foarte multe avarii peste iarna asta, este absolut clar. Ceea ce noi putem să facem este să pregătim intervenţia pe aceste avarii, astfel încât repararea lor să fie cât mai rapidă. Suntem obligaţi să le facem, pentru că, altfel, rămân blocuri întregi fără căldură şi fără apă caldă”, a adăugat primarul ales al Capitalei.
Nicuşor Dan a arătat că autorităţile trebuie să asigure stocuri din materialele necesare intervenţiilor, detectoare de avarii, echipamente şi echipe de intervenţie.
El susţine că şi-a propus modernizarea sistemului de termoficare pe fonduri europene şi că, probabil, până în primăvara anului viitor va fi semnat un contract în acest sens.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro