Edilul a spus că cheltuielile din precampania electorală vor fi de aproximativ 900.000 de euro, iar el a strâns până acum din donații 2,7 milioane de lei, adică 540.000 de euro, așa cum arată și site-ul lui.

„Suntem la 2,7 milioane de lei din donații și mai avem o donație de 500.000 de lei și o donație de 810.000 lei de la doi oameni de afaceri. Pentru precampanie vom avea probabil 900.000 de euro (n.red. cheltuieli). Panotajul a costat 200.000 de euro, publicitatea online până în momentul ăsta cam de 500.000 de euro”, a spus Nicușor Dan sâmbătă, 29 martie, la conferința de presă susținută în sediul de campanie de lângă Parcul Cișmigiu.

El nu a precizat dacă suma de 1,31 milioane de lei (262.000 de euro) de la cei doi oameni de afaceri este separată de suma de 2,7 milioane de lei și nici cine sunt cei care i-au dat banii: „În momentul în care o să am acordul lor, o să vă spun”.

În acest moment, aproape 9.000 de oameni au donat pentru precampania primarului general, care candidează la alegerile prezidențiale din 4 mai. „Asta înseamnă România onestă, înseamnă niște oameni care sunt corecți, care muncesc, plătesc taxe, de bună credință și care vor să schimbe direcția în care merge România, păstrând parcursul occidental al acestei țări”, a susținut edilul general.

UE are pregătite 99 de pagini pentru a-l lovi pe Trump de „Ziua Eliberării”. Răspunsul dur la tarifele președintelui american
Recomandări
UE are pregătite 99 de pagini pentru a-l lovi pe Trump de „Ziua Eliberării”. Răspunsul dur la tarifele președintelui american

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat pe 16 decembrie 2024 că va candida la alegerile prezidențiale 2025 ca independent, iar ținta lui pentru donații în precampania electorală este de 3 milioane de lei, adică 600.000 de euro, bani strânși deja în proporție de peste 90%.

​Campania electorală pentru alegerile prezidențiale va începe pe 4 aprilie și se va termina pe 3 mai, cu o zi înaintea alegerilor care vor avea loc pe 4 mai (primul tur) și 18 mai (al doilea tur).

Ce chirie plătește Nicușor Dan pentru sediul de campanie din Hotelul Cișmigiu (Berăria Gambrinus)

Nicușor Dan, care candidează pentru funcția de președinte al României, a făcut declarațiile în proaspăt inauguratul sediu de campanie care se află la parterul Hotelului Cișmigiu, pe Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38.

Video: Cristian Otopeanu / Libertatea

În locul unde primarul general și-a stabilit sediul de campanie a fost Berăria Gambrinus. Clădirea are o istorie de peste 100 de ani, iar chiria lunară plătită de Nicușor Dan este de aproximativ 1.200 de euro, potrivit informațiilor Libertatea.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Ttyy   •   30.03.2025, 18:54

As finanta si eu politicieni cu 100.000, dar as avea pretentii la avantaje de 500.000. Pentru mine nu ar merita altfel. Aia ce asteapta?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Unica.ro
Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Ce s-a aflat acum despre trecutul lui Cristian Popescu Piedone. Șeful ANPC a terminat liceul la 32 de ani cu note foarte mici, însă ce a mai ieșit la iveală i-a uimit pe toți
Viva.ro
Ce s-a aflat acum despre trecutul lui Cristian Popescu Piedone. Șeful ANPC a terminat liceul la 32 de ani cu note foarte mici, însă ce a mai ieșit la iveală i-a uimit pe toți
Doamne, cum a apărut Tania Budi la ziua fostului iubit, Dan Bittman! Și-a pus cea mai scurtă și decoltată rochie. Uite-i cum dansează și cum se privesc!
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, cum a apărut Tania Budi la ziua fostului iubit, Dan Bittman! Și-a pus cea mai scurtă și decoltată rochie. Uite-i cum dansează și cum se privesc!
„Haosul privilegiază un scenariu violent, suntem în cea mai proastă situație”. Avertismentul lui Armand Goșu pentru România ANALIZĂ
Adevarul.ro
„Haosul privilegiază un scenariu violent, suntem în cea mai proastă situație”. Avertismentul lui Armand Goșu pentru România ANALIZĂ
S-a aflat! Care este echipa de vedete care A CÂȘTIGAT Asia Express 2025. Dezvăluiri de la filmări
Elle.ro
S-a aflat! Care este echipa de vedete care A CÂȘTIGAT Asia Express 2025. Dezvăluiri de la filmări
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Carnagiu pe autostrada A2, în Austria. Pompieri consiliați psihologic, după ce "s-au târât peste cadavre, ca să ajungă la supravieţuitori"
Observatornews.ro
Carnagiu pe autostrada A2, în Austria. Pompieri consiliați psihologic, după ce "s-au târât peste cadavre, ca să ajungă la supravieţuitori"
Horoscop 2 aprilie 2025. Fecioarele au în față o zi care le cheamă la acțiune, iar spiritul lor practic nu va putea refuza o asemenea invitație
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2025. Fecioarele au în față o zi care le cheamă la acțiune, iar spiritul lor practic nu va putea refuza o asemenea invitație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI