„Trebuie să facem diferenţa. Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare. Eu am spus că Primăria Capitalei nu mai are datorii curente, adică cum erau acele 165 de milioane către firma Otokar care ne-a făcut autobuzele”, a spus primarul la Antena 3, potrivit news.ro.

Și a continuat: „Eu am spus că la sfârşitul anului 2023 nu există vreo persoană fizică sau juridică care să poată să vină să (n.red – poprească conturi), aşa cum la început de mandat erau 3 miliarde de lei”.

El a explicat că „datoriile, în ansamblul lor, sunt un fenomen normal” şi că există o „formalistică” a Ministerului Finanţelor Publice din cauza căreia Capitala apare ca având datorii curente. 

Nicușor Dan a adăugat că Bucureştiul ar fi putut să facă împrumuturi mult mai mari pentru dezvoltare și a susținut că gradul de îndatorare al Capitalei este unul mic, „de ordinul 7-8%, faţă de oraşe occidentale”.

6 persoane candidează la alegerile locale din 9 iunie: actualul edil Nicușor Dan din partea Alianței Dreapta Unită, Cristian Popescu Piedone din partea Partidului Umanist Social Liberal, Mihai Enache din partea AUR, Gabriela Firea din partea PSD, Sebastian Burduja din partea PNL și Diana Șoșoacă din partea SOS România.

 
 

Urmărește-ne pe Google News