În contextul în care mai sunt câteva luni până la venirea sezonului rece, primarul Nicușor Dan a fost întrebat care este situația termoficării în București, astfel încât locuitorii Capitalei să aibă căldură în apartamente.
„Marţi, săptămâna viitoare, estimăm că vom închide licitaţia pentru cei 40 de kilometri de conductă de termoficare. Cei 40 de kilometri sunt împărţiţi în trei loturi. Sunt optimist că o să avem nişte firme care au câştigat în condiţiile contractului şi pot să înceapă lucrul”, a spus Nicușor Dan într-o declarație de presă, potrivit news.ro.
Apoi a continuat: „Pe de altă parte, avem într-o fază destul de avansată documentaţia pentru achiziţia unei centrale provizorii la Titan, care să dea un plus”.
Edilul Capitalei a mai precizat: „Avem o reţea din care se scurge multă apă şi multă energie” și că „trebuie să dăm un plus de energie”, iar soluția este o centrală provizorie în fostul CET Titan. Termocentrala din estul Capitalei, construită în anii 60, a fost închisă în 2014, din cauza lipsei de investiții.