„Îmi pare rău că Ana Oros a murit ieri într-un mod atât de tragic. Condoleanțe familiei și prietenilor săi. Am discutat ieri și azi cu persoanele implicate. Este o responsabilitate comună a mai multor instituții, unele în subordinea PMB”, a scris primarul Capitalei.

„Refuz să intru însă în jocul incriminării și acuzațiilor politice”, a adăugat Nicușor Dan, precizând și că a cerut „Corpului de Control al Primarului să prezinte un raport cu deficiențele fiecărei instituții, iar cine a greșit va plăti. Mai important, cu ce trebuie să facă fiecare instituție pentru ca astfel de drame să nu se mai repete”.

Ana Oros, în vârstă de 43 de ani, a murit sâmbătă, 21 ianuarie, pe un câmp din sectorul 6 al Capitalei, după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga. Femeia mai fusese atacată de câini în aceeași zonă și în aprilie 2022, atac în urma căruia a ajuns la spital și a fost operată.

O primă reacție în urma tragediei a venit duminică și din partea primarului sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu. Edilul a spus că a cunoscut-o pe Ana Oros, care a participat la mai multe acțiuni ale primăriei.

„Nu mă spăl pe mâini! Nu m-am spălat niciodată pe mâini, cu atât mai puțin acum, cu moartea tragică, în condiții înfiorătoare, a Anei Oros Daraban. Am cunoscut-o pe Ana chiar pe Lacul Morii, spre insulă. Ieșise la alergat. A participat și la acțiunea de curățenie, am igienizat împreună zona”, a scris Ciucu pe Facebook.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

El a criticat Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și pe primarul Nicușor Dan, pe care l-a acuzat că este principalul responsabil, având în vedere că ASPA este în subordinea sa.

Primarul general este „cel care decide politicile ASPA, alocă bugete și este singurul care are instrumentele instituționale să rezolve problema câinilor”, a afirmat Ciprian Ciucu, adăugând că „politica ASPA este total greșită” pentru că „în loc să adune câinii de pe străzi, ASPA face campanii de «conștientizare»”.

Ciucu a mai anunțat că a deschis o anchetă internă la Poliția Locală Sector 6, instituție pe care o are în subordine. Totul, în contextul în care G4Media a publicat mai multe documente care arată că ASPA a înștiințat Poliția Locală Sector 6 de trei ori cu privire la agresivitatea câinilor din zona Lacul Morii.

Cătălina Trănescu, purtătoarea de cuvânt a ASPA, a declarat sâmbătă că instituția are nevoie și de sprijinul poliției locale și naționale pentru a evita astfel de tragedii.

„Am ridicat de pe aceste străzi peste 120 de câini până în prezent, din aprilie anul trecut, de la incidentul de atunci până acum. Am făcut sesizări către alte autorităţi deoarece această problemă a câinilor fără stăpân nu e doar problema ASPA. Am spus-o şi o repetăm – capturarea nu rezolvă cauza, ci efectul”, a spus Cătălina Trănescu.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Eligiu   •   23.01.2023, 11:11

Trebuie verificati si cainii din curtile vecine. Multi baieti- de baieti au caini ucigasi, gen rasa Rotweiler. Dau bine sa se plmbe cu acestia. I-i tin in curte dar cu poarta semideschisa.

ciorneib   •   23.01.2023, 09:45

Încep prin a spune urmatoarele: Dumnezeu a făcut animalele sa ii ajute și sa le servească lui Adam și Eva, nu invers. În România au animalele mai multe drepturi decât oamenii. În tara democrației SUA, se strâng câinii de pe străzi, în 72 de ore dacă nu sunt revendicati pe semnătura sunt eutanasiați. Fără scandaluri și fără prea multe eforturi. Și pot spune ca în SUA chiar au drepturi animalele dar dacă ești homeless adio lume. Asa trebuie și la noi, nu sterilizări pe hârtie pt imagine( Mandachi în Suceava) sau babe care soun ca este cățelul lor și îl lasa liber în fata blocului. Câțiva polițiști locali sa se mute ca hingheri ca și asa stau degeaba, și imediat se scăpa de câinii fără stăpân. Sa vezi cum tanti Florica care semnează pt niște *** da cu subsemnata pt omor în cazuri din acestea, în ziua următoare nu mai revendica nimeni câinii comunitari și sa ii lase liberi.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Laur062   •   22.01.2023, 22:07

Intotdeauna cu scuzele de rigoare,de parca ar ajuta pe cineva!Dar asa ne-am obisnuit,de zeci de ani,scuze si nimic!Demisii,nici atat,salariul e prea frumos pentru o demisie ca doar e stilul balcanic!Televiziuni,emisiuni,maidanezi acum cat cuprinde:o sa aveti un nou subiect,seara de seara pe putin 2 luni...deja cu fratii Tate se invechise!Sa vedem ce o sa mai urmeze,Austria,Tate sunt pe terminate.Cam nimic tragand concluzia,Romania e tot acolo,tot in afara Schengen,tot sufocata de maidanezi,iar noi inca mai speram la o schimbare...sau generatie de generatie viitoare intr-un alt mileniu!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI