„În urmă cu câteva luni, am anunţat public decizia de a candida pentru funcţia de primar general al Capitalei, ca independent. Cred că sunt cel mai în măsură să scot Bucureştiul din ghearele animalului politic nefast, Firea-PSD, şi să-l transform alături de oameni competenţi şi integri într-o capitală europeană, aşa cum merităm. Nu este doar credinţa mea. Sondajele arată recurent că sunt omul politic din opoziţie cu cea mai mare intenţie de vot a bucureştenilor. Mă bucur de multă susţinere din partea membrilor partidelor de opoziţie, în primul rând din USR. Ieri am făcut încă un pas important spre împlinirea acestui ţel. M-am înscris în cursa internă a USR Bucureşti pentru alegerea candidatului USR pentru Primăria Municipiului Bucureşti. Statutul USR şi principiile după care am fondat acest partid încurajează susţinerea competenţei oriunde s-ar afla ea, în interiorul partidului şi în afara lui”, a anunţat Nicuşor Dan într-un comunicat de presă. „Împreună cu toate forţele de bună credinţă vom putea reda Bucureştiul bucureştenilor, acolo unde îi e locul”, a mai adăugat Nicuşor Dan.
Dacă va fi desemnat candidatul USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan va trebui să intre în competiție cu Vlad Voiculescu, desemnat deja candidatul PLUS pentru aceeași funcție.
Potrivit protocolului încheiat de cele două partide, USR și PLUS vor avea candidați comuni la toate alegerile care urmează (prezidențiale, locale, parlamentare), inclusiv la București, scrie g4media.