„Am convocat Consiliul General al Municipiului București pentru 26 noiembrie. Proiectul de hotărâre privind noul preț al gigacaloriei nu este pentru moment pe ordinea de zi, întrucât nu s-a ajuns la un consens în majoritatea USR-PNL-PMP. Sunt optimist că până la momentul ședinței vom ajunge la o poziție comună, iar proiectul va intra pe ordinea de zi suplimentară și va fi votat”, a spus el.
Nicușor Dan a transmis că va insista la Guvern astfel încât Primăria să primească banii necesari ca să acopere creșterea prețului gigacaloriei.
„Voi continua discuțiile cu consilierii generali din majoritatea USR-PNL-PMP și, în paralel, voi insista la Guvern pentru ca primăria să obțină o sumă cât mai mare pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei”, a adăugat el.
Voi face tot ceea ce e omenește posibil pentru ca bucureștenii să fie cât mai puțin afectați de creșterea costurilor cu încălzirea.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan:
Primăria a solicitat Guvernului acoperirea unei sume de 920 de milioane de lei
Deși s-a trecut oficial în sezonului rece, bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire încă nu știu cât vor plăti pentru o gigacalorie de energie termică în această iarnă.
Autoritățile s-au blocat la calcularea prețului final al căldurii, care trebuia făcută până la 1 noiembrie. Primăria Capitalei a cerut subvenții de 920 de milioane de lei de la Guvern.
În acest moment, prețul plătit de bucureșteni este de 164 de lei pe gigacalorie și, până la stabilirea noului tarif, acesta va fi prețul la care sunt calculate facturile.
Edilul general al Capitalei a afirmat pe 11 noiembrie că primăria a solicitat Guvernului acoperirea unei sume de 920 de milioane de lei, reprezentând diferenţa dintre subvenţia care ar trebui plătită în acest an şi cea de anul trecut.
Este posibil ca la sfârşitul acestei luni, în şedinţa de Consiliu General, să modificăm acest preţ pe care cetăţenii îl plătesc. Numai că dacă facem asta la sfârşitul lui noiembrie, asta se va aplica pe factură începând cu decembrie, factură ce se plăteşte în februarie. Sperăm să avem toate răspunsurile de la Guvern, să vedem în ce măsură ei pot să ne ajute cu o parte din subvenţie.
Nicușor Dan, primarul Capitalei, pe 11 noiembrie: