„Ne-am exprimat intenția de a cumpăra ELCEN. Este un deziderat care a apărut în spațiul public de mult timp, avem instrumentele să-l realizăm, există disponibilitatea, este nevoie de acordul CGMB și de acordul Guvernului. Sunt optimist că această preluare va avea loc”, a declarat Nicușor Dan, joi, 14 ianuarie, în cadrul unei conferințe.

1 miliard de lei

este costul aproximativ al achiziției ELCEN

Prețul exact va fi stabilit însă după reevaluarea companiei ELCEN. Primăria a cerut Guvernului și ELCEN o eșalonare a plății, astfel că anul acesta primăria ar urma să plătească aproximativ 250-300 de milioane de lei, a precizat edilul.

În luna mai ar trebui ca procedura de achiziție să fie finalizată, a mai spus Dan.

Firea voia același lucru

Și fostul edil, Gabriela Firea, a avut acest deziderat, dar preluarea nu a avut loc din cauza conflictului dintre Firea și Guvern de la acel moment.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Capitală (90%). Acesta deține CET Grozăvești, CET Sud, CET Vest și CET Progresu.

ELCEN este legat de Termoenergetica, societate a Primăriei Capitalei care distribuie agentul termic către populație.

Epopeea insolvențelor

În 2016, atât ELCEN, cât și RADET – fostul distribuitor de energie termică al primăriei – au intrat în insolvență.

RADET avea la acel moment datorii de 3,8 miliarde de lei către ELCEN, dintre care 900 de milioane de lei erau principalul, iar restul, dobânzi și penalități.

Între timp, RADET s-a transformat în Termoenergetica, iar aceasta acumulează, la rândul său, datorii uriașe către ELCEN – 400 de milioane de lei.

ELCEN însă este tot în insolvență și dacă nu va ieși din această procedură, va merge către lichidare.

ELCEN este deținut de Ministerul Energiei (97,51%) și Romgaz (2,49%).

La scurt timp după preluarea mandatului de primar, Nicușor Dan a declarat că pe bucureșteni îi va aștepta o iarnă grea, din cauză că nu au fost realizate investiții în conductele de transport și distribuție.

ELCEN a cerut în instanță în anul 2019 ca întreaga datorie de 3,8 miliarde de lei avută de RADET să fie imputată Primăriei Capitalei.

Urmărește-ne pe Google News