„Eu dintotdeauna am fost pentru desființarea Poliției locale. Acum, evident, că o am în subordine, trebuie să lucrez cu ea și, conform legii, poliția locală are niște atribuții, care trebuie să fie preluate de alte compartimente, în ipoteza desființării. Acum eu sunt obligat să lucrez cu Poliția mea locală, sigur”, a spus Nicușor Dan.

Edilul general a susținut că ceea ce face acum Poliția locală poate fi făcut și de „Poliția națională”, așa cum numește Nicușor Dan Poliția Capitalei.

„Ea are atribuții de ordine publică, care pot fi preluate de poliția națională, care, s-o spunem drept, este mai profesionistă pe chestiuni de ordine publică decât polițiile locale, în general, din orașele și comunele din România. Ea are atribuții pe chestiuni tehnice, cum ar fi disciplina în construcții, mediu”, a adăugat Nicușor Dan.

Poliția locală a lui Băluță, implicată în scandalul de la Unirii

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat luni dimineață, 14 octombrie, că a început „lucrările de refacere din temelii” a planșeului din Piața Unirii, deși acum două săptămâni spunea că cedează proiectul la PMB. Drept urmare, Nicușor Dan a mers pe șantier să demoleze gardurile, dar Poliția Locală a Sectorului 4 s-a împotrivit, iar șeful Cristian Pîslă, a fost cel mai vehement.

Nicușor Dan a dat apoi ordin Poliției să demonteze gardurile montate de Primăria Sectorului 4, dar Poliția locală a lui Băluță a sunat la 112, spunând că Nicușor Dan „instigă la violență și la infracțiuni”.

Seara, primarul general s-a întors cu buldozerele, iar Poliția Capitalei și Jandarmeria au anunțat că numai instanța poate decide cine are dreptate. În final, premierul Marcel Ciolacu le-a transmis celor doi să termine polemica și să dialogheze, iar Băluță a strâns gardurile, după ce Ciolacu i-a cerut acest lucru, potrivit informațiilor Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News