Potrivit autorității, există indicii că furnizorul Nike a impus restricții sau condiții distribuitorului său, Sport Time Trade S.R.L., cu privire la clienții cărora acesta le poate vinde produsele.

„Autoritatea de concurență are indicii că furnizorul produselor marca Nike s-ar fi înțeles cu Sport Time Trade S.R.L., distribuitorul acestor produse, intervenind în politica sa comercială și limitând clienții către care acesta putea comercializa articolele sportive”, se arată în comunicat.

În aceste condiții, fiecare distribuitor trebuie să își decidă singur strategia comercială, furnizorul neavând dreptul, în mod legal, să îi impună clienții, spune Consiliul Concurenței.

„Inspecția de la sediul Nike European Operations Netherlands B.V. a fost realizată cu sprijinul autorității din Olanda, în conformitate cu prevederile legislației naționale de concurență din Olanda. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate”, se mai arată în comunicat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News