ComenteazăIn buna traditie postdecembrista, initiata de Virgil Magureanu, mentinuta de Costin Georgescu si continuata acum de Radu Timofte, Serviciul Roman de Informatii prezinta cand isi aduce aminte un raport ambiguu despre activitatea dintr-un anumit an. Teoretic, raportul ar trebui prezentat Parlamentului pentru ca aceasta institutie sa-si exercite dreptul de control asupra acestui serviciu la care multe informatii se strang, dar putine devin publice. Raportul pe anul 2000, depus cu chiu – cu vai, dupa aproape doi ani, ar fi trebuit sa dezvaluie, macar in parte, de ce ofiterii de informatii au dormit in cizme si au aflat din ziare ca se prabuseste Fondul National de Investitii. Ca de obicei insa, nimic concret. Manuitorii informatiilor spun doar ca „au aflat”, si ca „au actionat pentru limitarea efectelor prabusirii Fondului”. Nimic insa despre autorii si beneficiarii megaescrocheriei. De fapt, episodul FNI este tratat doar in cateva randuri. Prea putine pentru un eveniment care a pus in pericol chiar siguranta nationala. Atat de putine incat incep sa inteleg dorinta de negociere a Mariei Vlas. Iar zgarcenia informationala a raportului SRI confirma, chiar si indirect, ca exista anumite persoane dispuse sa negocieze orice pentru ca scandalul FNI sa ramana in continuare doar la nivelul a patru randuri intr-un document oficial.