Anticorpii sunt un element-cheie al sistemului imunitar omenesc, care blochează intrarea virusului în celulele organismului.
Problema este că nivelul acestor anticorpi, care se formează în mod natural imediat după infectarea cu coronavirus, scade “destul de rapid”, așa cum a concluzionat un nou studiu desfășurat în Marea Britanie, potrivit BBC.
Concret, potrivit cercetării derulate de Imperial College din Londra, numărul oamenilor cu anticorpi COVID a scăzut cu mai mult de un sfert (26%) între lunile iunie și septembrie.
Scăderea imunității, spun cercetătorii, înseamnă că un pacient vindecat în urma infecției ar putea să ia virusul încă o dată, după câteva luni.
Cercetarea a constat în testarea a peste 350.000 de oameni din Anglia, ca parte a unui studiu denumit REACT-2.
În prima rundă de testare, la sfârșitul lui iunie-începutul lui iulie, în jur de 60 de oameni din 1.000 de oameni testați aveau un nivel de anticorpi detectabili.
Dar la ultima rundă de teste, din septembrie, doar 44 din 1.000 de oameni au mai fost testați pozitiv pentru anticorpi.
“Imunitatea dispare rapid, suntem la doar trei luni după prima rundă de teste și deja avem un declin de 26% în ceea ce privește anticorpii”, a declarat profesorul Helen Ward, una dintre cercetătoare.
Scăderea nivelului de anticorpi a fost mai pronunțată în rândul persoanelor de peste 65 de ani, în comparație cu persoanele mai tinere, și în rândul celor asimptomatici, în comparație cu cei care au avut simptome puternice ale bolii.
În același timp, cercetarea a descoperit că numărul cadrelor medicale cu anticorpi rămâne ridicat, situație care, cred cercetătorii, este explicată de expunerea constantă a acestora la virus.
Imunitatea de grup, prin infectare, nu poate fi o strategie
Ce înseamnă cu exactitate declinul anticorpilor pentru imunitate este încă neclar. Cercetătorii spun însă că nivelul de anticorpi este proporțional cu nivelul de protecție pe care o persoană îl are în fața virusului.
Există alte patru coronavirusuri umane pe care le putem contracta de mai multe ori în timpul vieții. Acestea cauzează răceala comună.
În cazul noului coronavirus, știm deja că au existat cel puțin câteva cazuri confirmate de reinfectare.
Numărul încă mic al reinfectărilor, spun cercetătorii, este explicat de faptul că nivelul de imunitate abia a început să scadă, după vârfurile epidemiei din martie-aprilie.
Una dintre speranțele cercetătorilor este că a doua infecție ar putea fi mai blândă decât cea inițială, ținând cont că organismul ar putea păstra o “memorie imunitară” și știe cum să lupte cu virusul.
În orice caz, spune Helen Ward, citată de Sky News, una dintre autoarele studiului, rezultatele arată că imunitatea de grup nu poate fi atinsă.
“Nu este o strategie ce poate fi folosită pentru controlul infecției într-o populație”, spune cercetătoarea.
Aceiași cercetători avertizează însă că studiul nu poate fi folosit pentru a estima nivelul de protecție imunitară oferit de un vaccin.
Motivul: un vaccin oferă o protecție mai eficientă în fața virusului decât infecția propriu-zisă.
“Nevoia unui vaccin este încă foarte mare, datele studiului nu schimbă asta”, spune profesorul Graham Cooke, un alt cercetător implicat în studiu.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!