Au fost raportate niveluri extrem de ridicate ale poluării, în special în ceea ce privește particulele fine de tip PM2.5.

Aceste particule, având un diametru mai mic de 2,5 microni, reprezintă un risc major pentru sănătatea populației din Ploiești, mai ales în această perioadă.

Nivel periculos de poluare în Ploiești. Ce sunt particulele PM2.5

Particulele PM2.5 sunt particule de materie în suspensie cu un diametru de 2,5 microni sau mai mic, de aproximativ 30 de ori mai mici decât grosimea unui fir de păr.

Ce sunt particulele PM2.5 din Ploiești și de ce sunt periculoase

Aceste particule microscopice pot fi formate dintr-un amestec de substanțe organice și anorganice, inclusiv praf, funingine, metale și alte poluanți.

Din cauza dimensiunilor lor extrem de mici, ele pot pătrunde adânc în sistemul respirator atunci când sunt inhalate, ajungând până în alveolele pulmonare și chiar în sânge.

Inhalarea pe termen lung a particulelor PM2.5 este asociată cu o serie de riscuri grave pentru sănătate, putând afecta sistemul respirator sau inima.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

Expunerea prelungită la particulele PM2.5 poate agrava astmul sau bronșita cronică, iar locuitorii din Ploiești care se știu cu probleme respiratorii sunt foarte vulnerabili la efectele nocive ale particulelor în aceste zile, când concentrațiile sunt foarte mari.

De asemenea, studiile au arătat că particulele fine de PM2.5 din aer pot duce la creșterea riscului de boli cardiovasculare, incluzând infarctul și accidentele vasculare cerebrale.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul care dă savoare, dar pe care puține gospodine se gândesc să îl folosească
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul care dă savoare, dar pe care puține gospodine se gândesc să îl folosească
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI