Miercuri la ora 8:30, pe lista de așteptare făcută chiar de părinți la Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 88 erau 500 de persoane. Situația este identică și la alte unități care vor rămâne deschise pe perioada verii, potrivit mărturiilor părinților de pe Facebook.

Locurile sunt prea puține, se plâng părinții, iar procedura de înscriere este greoaie. „Depunem online dosarul cu șină”, au glumit oamenii în comentariile de pe rețeaua socială. Primarul spune că de înscrieri nu se ocupă primăria, ci Inspectoratul Școlar, primăria doar finanțează programul.

Noapte albă la coadă ca să-și înscrie copiii la creșele și grădinițele de vară din sectorul 3. Primarul Negoiță, din mijlocul părinților: „Problema e de personal”
Părinți noaptea la coadă pentru un loc la creșele și grădinițele de vară Foto: pagina de Facebook a Simonei-Claudia Dobre

„Să vedem dacă avem noroc”

„Avem serviciu și nu putem lăsa serviciul pentru a sta cu copiii, că nu suntem înțeleși întotdeauna la locul de muncă”, spune Sorin. A stat la coadă la Grădinița 88 de la 2 noaptea pentru a-și înscrie fetița de aproape 3 ani la programul de vară. „Să vedem dacă avem noroc, că locurile sunt puține”, afirmă. Este pe poziția 145 pe lista de așteptare.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Noapte albă la coadă ca să-și înscrie copiii la creșele și grădinițele de vară din sectorul 3. Primarul Negoiță, din mijlocul părinților: „Problema e de personal”
Sorin a stat la coadă de la ora 2 noaptea

Alți părinți stau la coada de sute de metri întinsă pe trotuar de mai bine de 15 ore. Așezați pe borduri sau pe scaune și perne aduse de acasă, și-au „asigurat” poziția pe lista de așteptare.

Fotografii cu ei au început să circule încă de noaptea trecută pe Facebook.

„Am primit niște mesaje pe WhatsApp că de la 10 seara au venit oameni. Am vrut să vin de aseară, dar am zis, hai, că vin de la 5. Dar nu am putut să dorm și am venit de la 3 și jumătate. Erau deja vreo 70-80 de oameni, și pentru creșă, și pentru grădiniță”, povestește Cristian. A ales Grădinița nr. 88 pentru fetița lui de 4 ani pentru că e cea mai aproape de casă.

Noapte albă la coadă ca să-și înscrie copiii la creșele și grădinițele de vară din sectorul 3. Primarul Negoiță, din mijlocul părinților: „Problema e de personal”
Unii părinți au venit cu scaune ca să stea mai comod în lungile ore de așteptare pentru a-și înscrie copiii la grădiniță
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Bunicii sunt ajutorul

Părinții spun că au ajuns în această situație de a sta ore întregi la cozi pentru că nu au cu cine să-și lase copilul cât sunt la serviciu.

„Nu știu de ce sunt atât de puține grădinițe cu program de vară. Părinții trebuie să ajungă la muncă, n-au cu cine să lase copiii. Părinții aduc bani, dacă ei ies din producție să stea cu copiii… Iar problema este aceeaşi în fiecare an, cerere prea mare și locuri mult prea puţine”, se plânge și Gabriela. Fiul ei în vârstă de 5 ani învață la aceeași grădiniță, însă nu are prioritate. Afirmă că aceeași problemă este în fiecare an, iar anul trecut doar „a avut noroc” că a prins loc.

Dacă nu vor reuși să-și înscrie copiii la programul de vară, soluția părinților vine de la bunici, spun câțiva dintre ei.

„Dacă ar fi fost locuri suficiente nu s-ar fi ajuns aici”, spune nemulțumit un alt părinte.

gradinita-de-vara-sector-3-s-18Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Negoiță: „Avem destule creșe și grădinițe, problema e de personal”

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Grădinițele cu program de vară din București sunt deschise începând luna iulie, iar înscrierile se fac până în 23 iunie. 

În Sectorul 3 sunt disponibile, deocamdată, în jur de 1.500 de locuri, potrivit unei hotărâri aprobate de Consiliul Local săptămâna trecută. Spre comparație, în Sectorul 6 sunt disponibile peste 3.600 de locuri.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Robert Negoiță i-a asigurat pe părinți că numărul locurilor în unitățile de învățământ preșcolar ar putea crește, dacă va fi nevoie, peste cele 1.500 de locuri stabilite inițial.

„Eu înțeleg teama părinților, dar nu consider că au motive de îngrijorare, mai ales că în niciun an nu am avut probleme cu aceste programe de vară. Așadar, rămânem în contact ca și până acum și discutăm orice eventuală situație”, a scris Negoiță marți seară, adăugând că de înscrieri se ocupă ISMB, nu primăria.

Miercuri, în jurul prânzului, edilul s-a întâlnit cu părinții aflați încă la coadă la Grădinița nr. 88. I-a asigurat că toți copiii vor fi primiți la creșa sau grădinița de vară.

„Suntem în legătură cu celelalte grădinițe și încercăm să rezolvăm fără să refuzăm pe nimeni. Capacitate există, creșe, grădinițe avem. E problemă de personal, dacă dascălii își doresc să vină la muncă din concediu. Avem și banii prevăzuți în buget pentru ei”, le-a spus Negoiță.

Primăria a alocat peste 7,1 milioane de lei pentru acest program, pentru plata personalului și mesele copiilor. Educatoarele și personalul nedidactic care participă la acest program primesc 250 de lei pe zi.

Grupa mijlocie devine obligatorie din toamnă

Asociațiile de părinți au ridicat o altă problemă care va agrava situația – faptul că din toamnă grupa mijlocie de la grădiniță devine obligatorie. 

„O decizie care nu are la bază un studiu de impact. Nu sunt locuri suficiente. Stau părinții la cozi interminabile (inclusiv noaptea), șpăgi, nepotisme, relații etc. Au prioritate copiii de grupa mijlocie și mare, fie că doreau acest lucru/fie că aveau nevoie sau nu. Preșcolarii de grupa mică vor fi înscriși pe puținele locuri care mai rămân. Părinții sunt efectiv disperați, unii chiar nu au alternative și nici nu își permit grădinițe private”, a explicat pe pagina sa de Facebook Andra Berceanu, de la Federația Părinților și Aparținătorilor Legali. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI