Noapte buna, Adi!

La Mutu, adica la cel mai talentat fotbalist al unei generatii mediocre si inscrise mereu la scoala ratarii, nu a functionat niciodata matematica echilibrului si de aici mai departe caderea n-a mai avut nevoie de explicatii. Pentru ca s-a lasat folosit in fel si chip, spoind de buna voie tone de ziare si kilometri de televiziune, Mutu a crezut ca lumea poate fi cucerita doar facandu-i cu ochiul sau culcandu-te cu ea. Eroare insa. Cand nu mai esti o miza colectiva si devii doar un pacient izolat de grup, se gasesc suficiente personaje care sa te conduca firesc pe ultimul drum al pacatului.
Din fericire, prabusirea lui Mutu de la un nivel la care fotbalul devine interzis trisorilor nu ar trebui sa ne provoace prea multe traume sentimentale. Daca e sa fim sinceri pana la capat, Mutu – fotbalistul, omul sau poetul – nu a fost niciodata unul de-al nostru. impreuna cu el n-am putut cuceri decat teritorii inexistente, n-am putut impartasi decat impresii si mistouri, nicidecum fenomene sau emotii. Cinici dupa o sentinta limpede, ar trebui sa spunem ca Mutu isi merita soarta in primul rand ca premiu pentru intreaga activitate. O activitate in care fotbalul a pierdut tot mai des in fata tentatiilor si a folosirii lui Eminescu pe post de hartie igienica.
As fi ipocrit sa spun ca imi pare rau de Mutu. Au fost vremuri in care eram 100% de partea lui si el stie asta, pentru ca atunci nimeni nu-l baga in seama, dar au fost si vremuri in care nu puteam sa-l iert, pentru ca gresea amarnic si nu intelegea, dar mergea mai departe. Azi, cand Mutu, un fotbalist ce si-a retezat singur destinul de la radacina, sufera si umbla neras prin Europa, invocand circumstante ce nu stau in picioare pana la coltul strazii, imi vine sa plang in hohote. si sa-mi para rau cu gura pana la urechi.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News