Focul, care inca nu se stie de unde a pornit, a distrus complet acoperisul bisericii, aflata in refacere, precum si materialele de constructie depozitate in interior. Au fost afectate si picturile murale, purtand semnaturile unor pictori celebri, ca Theodor Aman, Gheorghe Tatarascu sau stefan Luchian. Biserica era in reconstructie de mai bine de doi ani, dupa ce, parasita un timp, fusese un loc unde se adunau aurolacii si chiar membri ai unor grupari sataniste. Monumentul dateaza din secolul al XIX-lea, fiind ctitorit de doamna Elena Cuza, sotia domnitorului. O vreme, a functionat ca scoala de fete.
In aceeasi noapte, un incendiu a mistuit acoperisul castelului din comuna bacauana Dofteana, construit de domnitorul Ion Ghica. Pagubele, provocate de incendiul ale carui cauze nu se cunosc, se ridica la doua miliarde de lei. Castelul a gazduit un sanatoriu TBC, iar recent a fost cumparat de o firma care intentioneaza sa-l reamenajeze, integrandu-l in circuitul turistic.
In diferite localitati, incendiile au afectat mai multe imobile (cinci numai in Bucuresti si Bragadiru), focul izbucnind – dupa cum avertizeaza generalul Aurel Udor, comandantul Brigazii de Pompieri „Dealul Spirii”, din Capitala – de la sobe si cosuri de fum defecte sau de la instalatii electrice de incalzit improvizate, ori suprasolicitate.