Roman Polanski a fugit din Statele Unite în 1977, pentru a se eschiva de justiţia americană după ce a fost condamnat într-un alt caz în care a fost acuzat de viol asupra unei minore, şi de atunci a reuşit să se sustragă cererilor de extrădare.
Prezenţa la audiere a regizorului, acuzat de viol şi agresiune sexuală de un număr total de zece femei, este aşadar ipotetică.
Procesul civil, programat pentru august 2025, este intentat de victimă, a cărei identitate nu a fost ascunsă în plângere sa, a explicat avocata sale Gloria Allred, o figură a mişcării #MeToo şi reprezentantă a victimelor producătorului Harvey Weinstein.
A obligat-o să bea tequilla la cină
Potrivit plângerii, Roman Polanski a scos-o pe adolescentă la cină într-un restaurant din Los Angeles în 1973. El ar fi obligat-o să bea tequila şi apoi a dus-o la el acasă.
„Ea i-a spus te rog, nu face asta”, a declarat avocatul presei. Femeia susţine că el i-a refuzat solicitările. De asemenea, ea susţine că inculpatul Polanski i-a dat jos hainele şi apoi a agresat-o sexual, „provocându-i o imensă durere şi suferinţă fizică şi emoţională”. Femeia, a cărei vârstă nu este cunoscută, făcuse publice acuzaţiile în 2017.
Contestă ferm orice acuzație
La vremea respectivă, avocatul regizorului a declarat că acesta „contestă ferm orice acuzaţie de viol”. Presupusa victima a depus plângerea în iunie 2023, chiar înainte de sfârşitul unei ferestre de timp în care, conform legislaţiei californiene, persoanele pot depune o plângere pentru acuzații mai vechi de viol sau agresiune sexuală.
Are pe rol și un proces de defăimare
Într-un alt caz, săptămâna trecută a avut loc la Paris un proces de defăimare împotriva cineastului. Acesta calificase drept o „minciună odioasă” acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva sa de actriţa britanică Charlotte Lewis. Ea a fost prezentă; el, care locuieşte la Paris, a fost reprezentat de avocaţii săi. Sentinţa va fi pronunţată în 14 mai.
Autorul a 23 de lungmetraje a petrecut în arest 42 de zile
Roman Polanski este autorul a 23 de lungmetraje. Acestea i-au adus un Palme d’Or, un Oscar şi zece premii César. El a negat întotdeauna acuzaţiile care au apărut în ultimii ani pentru presupuse fapte comise în jurul anilor 70.
În 1977, a fost arestat şi acuzat că a drogat-o şi violat-o pe Samantha Gailey (în prezent Geimer), în vârstă de 13 ani, şi a petrecut 42 de zile în închisoare înainte de a fi eliberat şi de a fugi la Paris. De atunci, autorităţile americane au emis un mandat de arestare internaţional pe numele său.