Soţia lui Ionuţ Turchină are încă multe întrebări cu privire la moartea acestuia.
„Am mers cu el în ambulanţă la Spitalul Socola. Era pe picioarele lui, chiar glumea cu un medic, întrebând-o dacă a tăiat porcul. Era conştient. Avea la el un pachet cu ţigări Kent, abia îl cumpărase. La 1.00 am plecat de la el. A fost pus în rezerva cinci. Era sub influenţa alcoolului, aşa este”, explică Ariadna Turchină.
„Nu a țipat după ajutor? Cum de nu l-a auzit nimeni?”
„Cei de la spital mi-au spus că nu l-au sedat. Au spus că i-au dat nişte vitamine şi o soluţie pentru eliminarea alcoolului din organism. Dar oare, în momentul în care a început să ardă, nu a ţipat, nu a strigat după ajutor? Nu l-a auzit nimeni? Era legat de nu a putut să se salveze? Am înţeles că între rezervele patru şi trei a fost făcută o gaură în perete. Cel care stătea în rezerva patru a spart peretele spre cel de la 3, speriat de foc şi fum. De ce nu s-a salvat şi soţul meu?”, se întreabă femeia.
„A ars de viu, probabil a suferit enorm. Cine i-a dat brichetă sau chibrituri? De ce nu era supravegheat de medici? Din câte am înţeles, focul a fost observat de către o asistentă, care a alarmat-o pe doctoriţa de gardă, care se afla într-o altă parte a spitalului, în loc să sune la 112. Medicul de gardă a venit să vadă incendiul şi ea a sunat la pompieri. A trecut foarte mult timp”, a mai adăugat Ariadna Turchină.
Oare nu se incriminează prin faptul că Spitalul Socola ne-a achitat cheltuielile cu înmormântarea, deşi nu le-am cerut acest lucru?
Ariadna Turchină:
Bărbatul de 33 de ani a ajuns la Institutul de Psihiatrie Socola, după ce și-a amenințat soția că o opărește cu apă fierbinte, a transmis conducerea spitalului, într-o conferință de presă luni, 4 ianuarie. Suferea de intoxicație alcoolică acută, a fost tratat, dar nu a fost sedat, iar rezerva în care se afla nu era încuiată. „Nu știm cum a pornit incendiul”, spune conducerea unității medicale.
„Pe procesul-verbal, întocmit în fața noastră, în camera de gardă, s-au inventariat obiectele personale ale bărbatului. Avea câteva zeci de lei, cheile de la locuință și alte câteva obiecte, dar nu erau nici țigări, nici chibrituri și nici brichetă”, a declarat Raluca Prepeliță, medicul de gardă.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Iași au precizat luni, pentru Libertatea, că cercetările în acest caz continuă.