„La Aeroportul Henri Coandă, au fost puse în funcţiune două echipamente suplimentare de aer condiţionat care să rezolve situaţia apărută în urma avariei produse la sistemul de aer condiţionat din zona de îmbarcare a aerogării Plecări. Alte două echipamente vor fi puse în funcţiune la noapte”, a transmis CNAB.
De asemenea, un alt echipament de mare capacitate va fi pus în funcţiune miercuri, 3 iulie, iar un altul pe 4 iulie.
„Prestatorul de servicii de mentenanţă pentru sistemul de aer condiţionat a fost penalizat, întrucât nu a asigurat condiţiile climatice din terminal, prevăzute în contract”, a precizat CNAB.
ANPC a amendat cu 10.000 de lei zilele trecute CNAB, deoarece sistemul de ventilaţie din Aeroportul Otopeni nu a funcționat, iar temperatura ajungea la 31 grade Celsius la Plecări şi Sosiri. Avaria s-a produs „ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă”, a anunțat miercrea trecută Compania Aeroporturi București.