Ieri, în a doua zi de grevă, bucureştenii şi-au luat măsuri de precauţie. Ca să nu mai stea ore bune în trafic, mulţi au plecat de acasă şi cu două ore mai devreme, dar de această dată au luat autobuzul sau tramvaiul.

Tot acest disconfort are o singură cauză. Lucrătorii de la metrou vor cu orice preţ salarii mai mari. Asta în contextul în care Metrorexul ocupă un loc bun în rândul companiilor din cadrul Ministerului Transporturilor şi Economiei care au salarii medii lunare de peste 3.000 de lei. La metrou, venitul mediu brut pe lună e de 3.600 de lei, mai mult decât au angajaţii de la ISCIR sau de la Uzina Midia.

Chestionaţi de Libertatea, mai mulţi bucureşteni s-au declarat ieri revoltaţi de faptul că sindicaliştii de la metrou nu vor să renunţe la grevă în ciuda faptul că au lefuri mai mari ca ale lor: “Noi avem lefuri mici, nu voi. Să vă fie ruşine”.

Ce ironie! Metroul împlineşte 30 de ani, iar noi ne înghesuim în autobuze

Azi se împlinesc 30 de ani de când primul metrou a circulat pe linii. Pe 19 noiembrie 1979, din depoul Ciurel a plecat cel dintâi tren către staţia Semănătoarea, aceasta fiind prima deschisă pentru publicul călător.

Opt ani mai târziu s-a dat în exploatare tronsonul 2, Piaţa Unirii 2-Pipera, iar ultimele staţii date în funcţiune anul trecut sunt: Nicolae Grigorescu, 1 Decembrie 1918, Nicolae Teclu şi Anghel Saligny.

Aşa arătau ieri, în a doua zi de grevă şi cu doar o zi înainte ca metroul să împlinească 30 de ani, staţiile RATB. Erau pline de oameni nervoşi. Şi asta pentru că, deşi regia a suplimentat vehiculele, acestea s-au dovedit total neîncăpătoare pentru a primi plusul de 650.000 de călători

Greva generală a fost suspendată!

Tribunalul Bucureşti a judecat ieri, cu sala plină de sindicalişti, cererea companiei Metrorex de declarare a ilegalităţii grevei. După câteva ore de deliberări magistraţii au pus capăt grevei generale, decizie primită cu răceală de protestatari.

“În România nici o grevă nu este legală dacă nu e a magistraţilor”, a declarat dezamăgit liderul muncitorilor de la metrou, Ion Rădoi, la aflarea deciziei care a pus capăt grevei generale.

Asemenea lui, sindicaliştii care au umplut sala de judecată a Tribunalului Bucureşti au aplaudat în silă hotărârea judecătorilor.

“Ne vom supune legii. De mâine (n.r. – azi) metrourile vor circula normal, însă conflictul de muncă rămâne deschis”, a mai spus Rădoi, care a precizat că negocierile pentru majorări salariale şi pentru încheierea contractului colectiv de muncă vor continua.

Liderul sindical a adăugat că, în cazul în care negocierile cu Metrorex nu vor da rezultatele dorite, în câteva săptămâni se poate ajunge, din nou, la grevă generală. Decizia Tribunalului Bucureşti nu e definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. (Lidia Bobeş, Cosmin Torr)

Culmea! Greviştii îşi vor primi banii pe zilele nelucrate

Chiar dacă au fost în grevă, angajaţii de la metrou nu vor fi sancţionaţi. Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex, a declarat ieri pentru NewsIn că pentru cele două zile în care nu au lucrat, greviştii îşi vor primi banii de la Uniunea Sindicatelor Libere Metrou.

Pierderi de 500.000 lei

Ministrul interimar al transporturilor, Radu Berceanu, va cere instanţei să îi oblige pe liderii sindicali de la Metrorex, responsabili pentru organizarea protestului, să plătească despăgubiri atât pentru pierderile înregistrate de companie în cele două zile de grevă, precum şi către călătorii cu abonamente. Metrorex a înregistrat pe perioada grevei pierderi totale de 500.000 de lei.

Cum au înăbuşit grevele autorităţile din alte ţări: 11.359 de controlori de trafic, concediaţi

Mişcările sindicale de amploare le-au dat de furcă şi altor state. În SUA, spre exemplu, în urmă cu mai mulţi ani, a avut loc o grevă a controlorilor de trafic aerian, iar în Ungaria, lucrătorii feroviari au paralizat mersul trenurilor. Iată ce măsuri au luat autorităţile din ţările respective.

UNGARIA – Au vrut să le ofere şpagă ca să revină la serviciu: După ce nu au reuşit să ajungă la nici o înţelegere cu Direcţia Căilor Ferate Ungare (MAV), Sindicatul Liber al Lucrătorilor Feroviari a decis să continue greva, până când urmau să aibă loc noi negocieri. În perioada protestelor, ce s-au desfăşurat în urmă cu câţiva ani, a ieşit la iveală faptul că MAV avea intenţia de a oferi 5.000 de forinţi (aproximativ 20 de euro la vremea aceea) fiecărui participant la grevă, ca acesta să revină la serviciu.

SUA – 11.359 de controlori de trafic concediaţi: În urmă cu mai mulţi ani, preşedintele SUA Ronald Reagan a concediat peste 11.000 de controlori de trafic care au intrat în grevă. După ce le-a recomandat acestora să se întoarcă la muncă, preşedintele de atunci a recurs la o măsură drastică. Mulţi au considerat că a fost o decizie extremă, întrucât traficul aerian a fost perturbat mai multe luni după concedierea celor 11.359 de grevişti.

Au câştigat bani aproape la toate conflictele

Greva de săptămâna aceasta de la metrou este al şaptelea protest radical pe care sindicaliştii Metrorex l-au organizat din 1990 până astăzi. Ei au mai iniţiat greve generale în 1990, 1993, 1995, 1996, 1999 şi 2005.

Aproape de fiecare dată, angajaţii de la metrou au ieşit învingători de la negocierile cu autorităţile, câştigând la salariu. Unul din motivele care le-a asigurat succesul a fost că şi-au plănuit protestele în momente-cheie ale scenei politice.

Greva din 6-9 martie 1990 a venit înaintea alegerilor prezidenţiale din luna mai a aceluiaşi an şi cea din 1996 a precedat scrutinul din toamnă. Mai mult, protestul din 1999 a avut loc exact în timpul crizei guvernului Vasile.

Pogea vrea să reducă veniturile bugetarilor

Ministrul interimar al finanţelor Gheorghe Pogea (foto) vrea să reducă veniturile bugetarilor pentru că acestea sunt mai mari, în medie, cu 22% faţă de cele din domeniul privat. Această diferenţă e considerată de Pogea nedreaptă, iar prin măsurile de diminuare a sporurilor şi beneficiilor se doreşte echilibrarea veniturilor de la stat cu cele din sistemul privat.

100.000 de români, disponibilizaţi

În timp ce angajaţii de la metrou au întrerupt lucrul cerând salarii mai mari, mai mult de 100.000 de români au fost disponibilizaţi în primele 11 luni ale acestui an. Cele mai multe persoane care au fost date afară sunt din Bucureşti, Timiş şi Prahova. Numai în Capitală au fost disponibilizaţi 11.000 de oameni care lucrau în construcţii, comerţ sau industrie. Rata şomajului a depăşit, luna trecută, pragul de 7%.

Gheorghe Hera, vatman pe tramvaiul 16 din Capitală: «Parcă am fi birou de informaţii»

Greva generală de la metrou a dat peste cap nu numai circulaţia din Capitală, ci şi pe călătorii care circulau cu trenurile prin subteran.

Oamenii nu ştiu cu ce mijloace de transport în comun de suprafaţă să meargă ca să ajungă acolo unde au treburi, aşa că i-au bombardat cu întrebări pe vatmani.

“Aleargă după noi să ne întrebe cum pot să ajungă la o anumită destinaţie. Parcă am fi birou de informaţii, dar nu ne deranjează. Îi ajutăm că, deh, nu sunt oamenii vinovaţi”, ne-a spus Gheorghe Hera, de 42 de ani, vatman pe tramvaiul 16.

 
 

Urmărește-ne pe Google News