La ora 1.21 a fost emisă o alertă de raid aerian, iar sirenele au sunat din nou la 1.47, a transmis Administrației de Stat a orașului Kiev, pe canalul de Telegram.
Patru explozii au fost auzite în apropierea staţiei de metrou Drujbi Narodov. În subteranul Kievului se adăpostesc de bombardamente în jur 15.000 de oameni.
Și corespondentul Libertatea din Kiev a petrecut noapte în stația de metrou Universitet, unde s-a adăpostit de rachetele rușilor.
Potrivit surselor citate de presa ucraineană, loviturile asupra capitalei au fost efectuate cu rachete de croazieră Caliber.
Un reporter al postului CBS era în direct, în momentul atacului.
Biggest blasts we’ve ever seen, just as we were coming off air tonight in #Kyiv #cbsnews @charliecbs @cbsnews pic.twitter.com/leIfTrdnXx
— Justine Redman (@redmanjustine) March 3, 2022
Cameraman al unui post TV, ucis în atacul asupra turnului de televiziune
Evgheni Sakun, cameraman al postului de televiziune Kiev Live TV, a murit marţi în atacul cu bombă asupra turnului de radio şi televiziune din Kiev, a anunţat miercuri organizaţia Reporteri fără frontiere (RSF), conform agenției EFE, care a fost preluată de Agerpres.
Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina a precizat marţi pe pagina sa de Facebook că cinci persoane au fost ucise şi cinci rănite în bombardamentul rusesc.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia