O profesoară şi un elev de clasa a 8-a din Iaşi au fost confirmaţi pozitiv, sâmbătă, cu COVID. Este vorba de directoarea adjunctă de la Liceul Alexandru Ioan Cuza, iar băiatul învaţă la şcoala Vasile Conta.
„ Astăzi, 14.06.2020, la ora 18:00 ni s-a confirmat un nou caz de profesor pozitiv la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.De asemenea ni s-a transmis că și la Școala „Vasile Conta” un elev se află în izolare. Cazul de la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” poate avea însă și alte repercusiuni deoarece există profesori care au norma didactică și în alte unități de învățământ și inevitabil, involuntar ar fi putut transporta virusul,”a declarat prof. Laviniu Lăcustă, Președinte USLIP IAȘI pentru Bzi.
Mama elevului este asistentă la Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi este internată după ce a fost confirmată pozitiv. Băiatul nu are simptome și nu a participat la orele de pregătire.
DSP a anunțat că se vor face anchete epidemiologice în ambele unități de învățământ.
O reacție în acest caz a venit și din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași.
„Din monitorizarile pe care le avem la acest moment, putem preciza că elevul de clasa a VIII- a de la Scoala Gimnaziala Vasile Conta se află în izolare la domiciliu, urmare a deciziei Direcției de Sănătate Publică – DSP, a anchetei epidemiologice efectuate. Elevul va participa la etapa speciala a acestei sesiuni a Evaluării Naționale, în perioada 29 – 30 iunie”, au precizat oficialii Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro