Luni este programat un marș al naționaliștilor israelieni prin Vechiul Oraș, iar temerile sunt că evenimentele ar putea deveni violente.

Semiluna Roșie a Palestinei a raportat șapte răniți, inclusiv patru spitalizări, după ce forțele speciale s-au confruntat cu manifestanții palestinieni în Ierusalimul de Est. Confruntările au continuat pe timpul nopții, iar poliția a intrat în moscheea al-Aqsa din Orașul Vechi, cel de-al treilea loc sfânt din Islam, și a tras grenade asomatoare către credincioși, care au replicat prin a arunca cu pietre.

Tensiunile au crescut în ultimele zile, în contextul așteptării unei decizii în instanță privind dorința autoritățile de a evacua zeci de palestinieni din cartierul Sheikh Jarrah, situat chiar în afara Vechiului Oraș. Casele lor urmează să fie date unor coloniști israelieni.

Luni se serbează Ziua Ierusalimului, care marchează aniversarea când trupele israeliene au capturat întregul oraș, în 1967.

Poliția israeliană a permis organizarea unui marș în ciuda temerilor că parada naționaliștilor israelieni ar putea degenera în violențe cu palestinienii.

Tot mai multe semne arată că violența începe să se răspândească. Duminică seară, militanții palestinieni din Fâșia Gaza au tras patru rachete către Israel, declanșând sirenele de raid aerian în sudul orașului Ashkelon și în zonele din apropiere, a declarat armata israeliană. O rachetă a fost interceptată, în timp ce alte două au explodat în interiorul Fâșiei Gaza. Nu au fost raportate daune materiale sau persoane rănite.

Israelul se confruntă cu critici internaționale în creștere privind intervențiile în forță ale poliției și evacuările planificate. Săptămâna trecută, un organismul ONU pentru drepturile omului a descris expulzarea arabilor din casele lor drept o posibilă crimă de război. Duminică, Iordania, care are custodia siturilor musulmane și creștine din Ierusalim, a descris acțiunile Israelului împotriva pelerinilor de la moscheea Al-Aqsa drept „barbare”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News