Cod portocaliu și cod galben de caniculă pentru luni
În total, 16 de județe și municipiul București se află duminică până la ora 22.00 sub avertizare cod portocaliu de caniculă. Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de accentuat.
Luni, în Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei și a Dobrogei și în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade Celsius, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade Celsius, conform meteorologilor.
De asemenea, sub avertizare cod galben de caniculă se află alte șase județe.
Este vorba despre Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Bacău, Vaslui și Iași. În aceste județe, valul de căldură va persista în regiunile sudice și estice, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Cod portocaliu și cod galben de vijelii și ploi torențiale
Meteorologii au emis un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată de luni de la ora 13.00, până luni la ora 22.00, pentru 8 județe.
Este vorba despre Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Iași, Bacău, Vrancea și Galați.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80… 90 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi ploi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 30… 40 l/mp.
De asemenea, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată a fost emisă de luni, de la ora 10.00, până luni, la ora 22.00, pentru 17 județe.
Este vorba despre Hunedoara, Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Buzău, Brăila, Tulcea și zone din Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
În intervalul menționat, în Transilvania, nordul Munteniei și al Dobrogei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, ploi ce vor avea și caracter torențial și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…30 l/mp.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro