Bărbatul a ajuns miercuri dimineaţă, în jurul orei 10, la sediul Poliţiei Capitalei, însoţit de un avocat. La ieşirea din sediul instituţiei, nepotul femeii decedate în urma unei transfuzii de sânge greşite a declarat că s-a contituit parte civilă în dosarul penal în care se investigheză posibilă faptă de ucidere din culpă.”Da, mă constitui parte civilă.Cer şi daune morale şi materiale”, a spus bărbatul la ieşirea de la audieri, potrivit mediafax.ro. Transfuzia greşită de sânge nu ar fi fost cauza decesului, în iunie, a femeii internate la Spitalul de Arşi, a declarat la acel moment Adrian Stănculea, şeful secţiei de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul de Arşi şi purtătorul de cuvânt al spitalului.
Femeia avea 79 de ani și fusese adusă în stare gravă din județul Călărași, după ce a fost mușcată de un câine. Deocamdată nu este clar dacă transfuzia cu sange care nu era din grupa ei i-a provocat decesul, însă cu siguranță i-a alterat starea.