Elis Rroshkodoli nu avea antecedente penale în Albania, dar era dat în urmărire internaţională de autorităţile române după ce l-a înjunghiat pe Jean Sasu, unul dintre patronii restaurantului Nuba din Bucureşti.

Ulterior, acesta a fugit în Istanbul. De asemenea, în 2014 a fost arestat împreună cu un grup de alți albanezi pentru jaf în Belgia.

Rroshkodoli a fost executat, într-un bar din cartierul „Ahmet Haxhia” din Shkodra, de o persoană înarmată, care a tras în el 18 gloanțe. Atacatorul nu a fost prins, poliția a declanșat o amplă „vânătoare”.

Asasinul a fugit într-un vehicul și, deși a fost urmărit de o mașină de poliție locală, s-a făcut nevăzut. Ofițerii au găsit în geanta lui Elis Rroshkodoli un pistol cu ​​cartușe.

Jurnalistul de investigații Ermal Vija a precizat că „asasinatul a fost executat de un profesionist”.

Făptuitorul a tras cu o armă automată cu amortizor, victima a murit pe loc. Acest lucru indică un asasinat bine organizat.

Toate pistele posibile în acest caz sunt analizate de poliție.

Și tatăl lui Elis, Kujtim, și-a pierdut viața în 1997, tot în urma unui asasinat.

Foto: Pamfleti

Urmărește-ne pe Google News