Asistentul de regie Dave Halls, cel care i-a dat lui Alec Baldwin arma de recuzită cu care actorul a omorât-o accidental pe Halyna Hutchins, pe platourile de filmare, fusese deja concediat de la un film „după ce un membru al echipei a suferit răni uşoare când o armă a fost acţionată accidental”, a declarat pentru AFP un producător al filmului Freedom’s Path, care nu a apărut încă pe ecrane, notează Agerpres.
„Dave Halls a fost concediat de pe platoul Freedoms Path în 2019. Halls a fost dat afară de pe platou imediat după focul de armă tras cu recuzita. Producţia nu a început până când Dave a părăsit scena”, a explicat producătorul filmului care va apărea în 2022.
De altfel, Dave Halls a primit mai multe plângeri legate de siguranță și comportament pe platourile de filmare, precum nerespectarea protocoalelor de siguranță pentru utilizarea armelor și pirotehnicii, blocarea căilor de ieșire în caz de incendiu, dar și acuzații de comportament sexual inadecvat la locul de muncă.
Pe platourile de filmare de la westernul „Rust”, asistentul Dave Halls i-a dat lui Alec Baldwin o armă presupusă goală pe care actorul a folosit-o pentru a repeta o scenă.
Regulile foarte stricte ale industriei cinematografice interzic prezenţa muniţiei reale pe platoul de filmare, tocmai pentru a evita acest tip de accident.