Acesta a fost pe punctul de a-și schimba camera, înainte ca personalul casei de oaspeți a Gărzilor Revoluționare Islamice din Teheran să reușească să repare sistemul de răcire.

Ministrul Apărării din Israel, primul oficial de rang înalt care a confirmat implicarea Ierusalimului

Postul de televiziune a oferit noi detalii despre operațiune, la câteva zile după ce ministrul Apărării, Israel Katz, a devenit primul oficial israelian de rang înalt care a confirmat implicarea Ierusalimului în această acțiune.

Decizia Israelului de a-l elimina pe Ismail Haniyeh a fost luată la scurt timp după evenimentele din 7 octombrie, când liderul Hamas a fost plasat în fruntea unei liste întocmite de oficiali superiori din serviciile de informații. Așadar, era doar o chestiune de timp, a precizat Channel 12.

Haniyeh locuia în Qatar, însă asasinarea sa acolo risca să compromită negocierile pentru ostatici mediate de Doha încă de la începutul războiului.

Opțiunile pentru eliminarea lui Haniyeh erau Turcia, Moscova și Teheran

Prin urmare, opțiunile pentru eliminarea lui Haniyeh erau Turcia, Moscova și Teheran — cele trei țări frecventate de liderul Hamas.

Israelul se temea de o reacție furioasă din partea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan și, de asemenea, nu dorea să îl supere pe președintele rus Vladimir Putin, lăsând Iranul drept cea mai potrivită opțiune, a relatat postul de televiziune.

Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”
Recomandări
Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”

Faptul că Haniyeh a stat în mod repetat în aceeași casă de oaspeți a IRGC, situată în luxosul cartier Saadat Abad din nordul Teheranului, a făcut ca operațiunea să fie mai ușor de planificat.

Cu toate acestea, Haniyeh era păzit ca un oaspete de onoare de echipa de securitate personală de top a IRGC, ceea ce a necesitat un nivel îanlt de infiltrare pentru a reuși asasinatul.

Asasinările efectuate de Israel asupra liderilor de rang înalt ai Hamas au eșuat în mai multe rânduri în ultimele decenii.

În consecință, diferitele structuri de securitate israeliene au lucrat în ultimii ani pentru a-și îmbunătăți cooperarea, sporind astfel șansele de succes, a mai relatat televiziune.

Planul inițial al Israelului era să-l asasineze pe Haniyeh în luna mai

Potrivit unor rapoarte din presa străină, planul inițial al Israelului era să-l asasineze pe Haniyeh când acesta urma să vină la Teheran pentru funeraliile fostului președinte iranian Ibrahim Raisi, care a murit într-un accident de elicopter pe 19 mai.

Cu toate acestea, operațiunea a fost amânată din cauza îngrijorărilor că ar putea duce la moartea civililor.

Israelul a așteptat mai mult de două luni pentru a executa operațiunea, până când Haniyeh s-a întors la Teheran când noul președinte iranian, Masoud Pezeshkian, și-a preluat atribuțiile.

România va închide 40 de puncte de trecere a frontierei, după aderarea la Schengen. Ce se va întâmpla cu personalul
Recomandări
România va închide 40 de puncte de trecere a frontierei, după aderarea la Schengen. Ce se va întâmpla cu personalul

A existat o propunere de a acționa în noaptea dinaintea ceremoniei de inaugurare, însă s-a luat decizia de a aștepta până după eveniment — aparent pentru a evita o umilință suplimentară pentru Teheran și perturbarea planurilor pentru conferință.

Un dispozitiv exploziv improvizat, instalat lângă patul lui Haniyeh

Cu puțin timp înainte de ceremonie, agenții au instalat un dispozitiv exploziv improvizat (IED) în camera lui Haniyeh, lângă patul acestuia.

Dispozitivul era ușor mai mare decât plănuise inițial Israelul, dar nu suficient de puternic pentru a afecta persoanele din camerele adiacente, potrivit Channel 12.

Totuși, bomba conținea suficient material exploziv pentru a asigura că Ismail Haniyeh va fi ucis pe loc.

Cu puțin timp înainte de detonarea planificată, aparatul de aer condiționat din camera lui Haniyeh s-a defectat, iar liderul Hamas a părăsit camera pentru a cere să fie reparat dispozitivul.

Un aparat defect de aer condiționat era să compromită operațiunea de eliminare a lui Haniyeh

El a fost plecat atât de mult, încât Israelul a început să se teamă că Haniyeh va fi mutat într-o altă cameră, ceea ce ar fi compromis întreaga operațiune, potrivit Channel 12, care citează o sursă familiarizată cu planificarea.

De ce a primit Mario Iorgulescu pedeapsa maximă pentru ucidere din culpă. Judecătorii invocă „gravitatea deosebită a faptei”, dar și „lipsa de asumare”
Recomandări
De ce a primit Mario Iorgulescu pedeapsa maximă pentru ucidere din culpă. Judecătorii invocă „gravitatea deosebită a faptei”, dar și „lipsa de asumare”

Totuși, după ceva timp, aparatul de aer condiționat a fost reparat, iar Ismail Haniyeh s-a întors în camera lui.

În jurul orei 1:30 a.m., dispozitivul exploziv improvizat a fost detonat, făcând o gaură prin peretele exterior al camerei lui Haniyeh și zguduind întregul complex al IRGC.

În câteva secunde, o echipă de prim-ajutor a IRGC a ajuns la camera lui Haniyeh, unde a fost nevoită să-i declare decesul la scurt timp după aceea.

Adjunctul lui Ismail Haniyeh, Khalil al-Hayya, a sosit ulterior și s-a prăbușit în genunchi plângând, după ce a văzut corpul însângerat al liderului Hamas, potrivit Channel 12.

Analiștii intervievați de rețea au declarat că operațiunea a fost prea complexă pentru a fi realizată doar de agenți israelieni, explicând că cetățeni iranieni, membri ai IRGC sau oficiali Hamas trebuie să fi fost implicați.

Toate cele trei posibilități au fost cu siguranță investigate de Hamas și de autoritățile iraniene, a precizat Channel 12.

Liderul Iranului a fost informat că Haniyeh a fost ucis într-un atac cu rachetă al Israelului

La câteva ore după asasinat, șeful Forței Quds a IRGC, Esmail Qaani, l-a sunat personal pe liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, și i-a spus că Haniyeh a fost ucis într-un atac cu rachetă al Israelului. Khamenei a ordonat imediat represalii împotriva Israelului.

Mesajul transmis liderului suprem al Iranului a reprezentat o nouă sursă de rușine pentru IRGC, având în vedere că, foarte curând, cei care au inspectat casa de oaspeți și-au dat seama că nu un atac cu rachetă a fost cauza morții lui Haniyeh.

Abia două luni mai târziu, Iranul a ripostat împotriva Israelului cu un atac cu rachete pe 1 octombrie, care a fost în mare parte dejucat de Forțele de Apărare ale Israelului (IDF), împreună cu armatele SUA și Iordaniei.

Ismail Haniyeh a fost înlocuit la șefia biroului politic al Hamas de Yahya Sinwar, care, până atunci, fusese liderul grupării în Gaza.

Totuși, mandatul lui Sinwar a fost de scurtă durată, deoarece acesta a fost ucis de trupele IDF în orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza pe 16 octombrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
FANATIK.RO
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI