Roger Stone, un fost șef de campanie al lui Donald Trump, a scris o carte în care îl denigrează în ultimul hal pe fostul președinte american Bill Clinton, intitulată ”Războiul soților Clinton împotriva femeilor”. Autorul susține că acesta era obsedat de ideea de a viola femei și viața sa sexuală se rezuma la asta.
Cartea va apărea luna viitoare și se crede că este vorba despre un atac direct la adresa soției lui Bill Clinton, Hillary Clinton, care și-a anunțat candidatura la președinție.
”Cea mai mare parte din povestea lui Clinton este despre sexul violent, fără acordul partenerelor lui. Clinton le agresa psihic și fizic pe victimele sale și le rupea hainele de pe ele”, scrie Stone în cartea sa.
Una dintre victimele despre care acesta relatează este Juanita Broadrrick, care l-a acuzat în pe Bill Clinton de agresiune sexuală în 1978, când acesta ar fi mușcat-o atât de tare de buze, încât i-a dat sângele și a aruncat-o în patul hotelului. După ce ar fi violat-o i-ar fi spus că nu are de ce să-și facă griji că va rămâne însărcinată pentru că el nu poate face copii din cauza unui accident din copilărie.
În cartea sa, Stone susține că Hillary Clinton nu numai că îi acoperea abuzurile soțului ei, dar angaja oameni care să se asigure că victimele nu vor depune plângere.
Roger Stone susține că ideea ca Hillary Clinton să aibă o campanie electorală bazată pe câștigarea electoratului feminin e un eșec din start.
Avocatul candidatei Hillary Clinton a declarat în mod oficial că toate aceste acuzații sunt ”absolut false”.