„În urma evenimentelor seismice din ultima perioadă, din zona seismică Gorj, Oltenia, INCDFP a trimis specialişti în zonă pentru montarea a 3 staţii seismice şi 5 staţii GPS, pentru analize în vederea cercetărilor privind procesul de desfăşurare a cutremurelor şi efectele produse de acestea. Noile staţii seismice pot înregistra cutremure de magnitudine de valoare mică şi pe baza înregistrărilor se pot estima pagubele din zonă, iar staţiile GPS vor înregistra deformările crustale”, a scris institutul într-o postare pe Facebook.

Aceste staţii seismice vin în completarea celor șase staţii deja existente în această zonă, la Gura Zlata, Lotru, Petroşani, Târgu Jiu, Herculane şi Strehaia.

Datele anunţate joi de INCDFP arătau că seismul din 14 februarie a produs peste 315 replici, numai în noaptea de miercuri spre joi, cinci dintre acestea depăşind 3 grade pe Richter. Cea mai mare replică s-a produs joi, la ora 3:07, la o adâncime de 10,8 km, şi a avut magnitudinea de 4,2 ML, intensitatea macroseismică epicentrală IV.

Joi, 16 februarie au fost înregistrate 15 cutremure în Gorj, cu magnitudini între 2 şi 4,2, potrivit site-ului INCDFP, iar vineri, 17 februarie, a fost consemnat până acum un singur cutremur, cu magnitudinea de 2,9 pe Richter. Acesta s-a produs la ora locală 0:18, la o adâncime de 3 kilometri.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Seismul de marţi din judeţul Golj, cu magnitudine 5,7, a fost cel mai mare produs vreodată în zona respectivă.

Anterior, în 13 februarie, tot în acea zonă, s-a produs un cutremur de magnitudine 5,2, intensitate epicentrală V, la o adâncime de 16 km.

Potrivit INCDFP, zona în care au avut loc aceste cutremure este cunoscută printr-o activitate seismică slab-moderată, cu evenimente cu magnitudine peste 5 foarte rare. Ultimul cutremur estimat cu magnitudinea de 5,2 a fost în 1943, la adâncimea de 9,9 km. Alte cutremure mai semnificative produse în zonă au fost în 1912 – 4,5, adâncime 10 km, 1916 – 3,9, adâncime 10 km, 1962 – 4, adâncime 16 km şi 1963 – 4,5, adâncime 10 km.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI