În imagini se vede cum şoferul de 20 de ani pleacă de la stop şi ia virajul cu viteză, iar BMW-ul derapează spre stânga, spre axul drumului. În încercarea de a redresa mașina, trage prea mult de volan în dreapta și pe fondul carosabilului umed pierde controlul bolidului și intră în plin în cei doi soți, care stăteau pe banca din stație.
Denisa și Raul n-au avut nicio șansă să se ferească, amândoi au fost spulberați și au ajuns în comă la spital. Din păcate, tânăra de 20 de ani s-a stins la o zi după accident. Ea a fost înmormântată miercuri, în aceeași zi în care soțul ei a fost supus unei intervenții chirurgicale de 13 ore.
Medicii de la Spitalul de Chirurgie Generală din Cluj-Napoca au făcut eforturi uriașe pentru a-i salva piciorul drept tânărului spulberat în stația de autobuz de lângă mallul din Baia Mare. Doctorii l-au operat 13 ore în speranța că îi vor salva membrul, dar acest lucru nu a fost posibil.
Surse medicale au indicat că tânărul este conștient și cooperant și a aflat despre decesul soției sale.
Șoferul care i-a accidentat pe tineri în stația de autobuz a fost pus în libertate marți, în ziua în care una dintre victime, Denisa, a murit. Procurorii au făcut recurs la decizia judecătorilor.
Sâmbătă, 3 iulie, Denisa, 20 de ani și soțul ei, Raul, 23 de ani, au fost răniți grav, după ce mașina condusă de Florin Onaci, scăpată de sub control, a intrat într-o stație de autobuz din Baia Mare și i-a lovit în plin. Alte două persoane au reușit să se ferească în ultimul moment.
Șeful Serviciului Poliției Rutiere Maramureș, comisar-șef Dorin Gherman, a declarat la postul de televiziune TL Plus Baia Mare că tânărul șofer al autoturismului BMW, de la obținerea permisului de conducere și până la momentul tragediei, a fost sancționat contravențional de trei ori.
O dată pentru depășirea limitei de viteză, o dată pentru lipsa actelor asupra lui, o dată pentru depășire neregulamentară și i-a fost reținut o dată permisul de conducere pentru 30 de zile.
Totodată, a adăugat comisarul-șef Dorin Gherman, șoferul a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro