Între 15 şi 21 iulie, 216 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate zilnic în Belgia, în creştere cu 63% faţă de săptămâna precedentă. Așa că belgienii au fost obligați, de sâmbătă 25 iulie, să poarte măștile de protecție și pe stradă.

Deși următoarea reuniune era prevăzută pentru 31 iulie, Consiliul s-a reunit în regim de urgență luni, 27 iulie. Iar premierul Sophie Wilmès anunțat o serie de măsuri despre care presa de la Bruxelles spune că sunt similare celor de la începutul pandemiei, de pe 15 martie.

Sophie Wilmes

Măsurile sunt valabile pentru următoarele patru săptămâni.

  • Familiile sau persoanele care locuiesc împreună pot întâlni doar cinci persoane, în loc de alte 15 persoane permise anterior în așa-numita “bulă socială”.
  • Numărul de persoane prezente la evenimente este redus la jumătate, la 100 în spațiile închise și la 200 în aer liber. Purtarea măștii e obligatorie.
  • Ieșirile în grup, cu prietenii, sunt limitate la 10 persoane. Acest lucru este valabil atât pentru recepții, cât și pentru nunți și banchete. O singură excepție: tabere și activități sportive.
  • “Trebuie să vă faceți cumpărăturile singur sau însoțit de un minor care trăiește sub același acoperiș sau de o persoană care are nevoie de asistență. Cumpărăturile se pot întinde pe o perioadă de doar 30 de minute”, a avertizat șeful guvernului.
  • Oficialul a încurajat telemunca și a cerut firmelor să utilizeze modelul rotației cadrelor prezente la serviciu și, de asemenea, a anunțat că
    măsura care viza acordarea de călătorii cu trenul gratuite pentru mai multe categorii de cetățeni va fi amânată.

Numărul total al cazurilor confirmate până în prezent în Belgia este de 66.026. Potrivit celui mai recent bilanţ, numărul de decese este de 9.821. Luni au fost înregistrate 299 de cazuri noi. Belgia are 11.400.000 de locuitori.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News