780 de milioane de cetățeni chinezi, mai mult de jumătate din populația de aproximativ 1,4 miliarde a țării, au restricții de circulație din cauza epidemiei de coronavirus, titrează CNN.
Potrivit unei analize CNN, restricțiile de călătorie în China variază în funcție de riscurile de răspândire a coronavirusului, cele mai mari restricții fiind în Hubei, Liaoning, Beijing și Shanghai. Restricțiile includ diferite măsuri, de la ”auto carantină, la limitarea persoanelor care pot veni sau pleca din vecinătate”. Cele mai stricte măsuri sunt în provincia Hubei, epicentrul epidemiei, unde s-au înregistrat alte 100 de morți duminică.
În orașele Wuhan, Huanggang, Shiyan și Xiaogan au fost închise toate zonele rezidențiale, inclusiv comunități, iar utilizarea autovehiculelor este interzisă – dacă folosirea acestora nu este ”esențială”, mai notează CNN. Localnicii din aceste orașe primesc cele necesare, zilnic, deoarece nu au voie să iasă din casă.
Potrivit sursei menționate, duminică, în Hubei, au fost anunțate noi restricții, inclusiv restricții de trafic pentru vehicule a căror utilizare nu este esențială. De asemenea, sănătatea cetățenilor este monitorizată atent, reprezentanți ai autorităților sanitare mergând din ușă în ușă pentru a verifica dacă au apărut noi cazuri de coronavirus.
Toți ce care prezintă simptomele coronavirusului ”trebuie să fie raportați imediat autorităților din orașul sau satul respectiv”, arată o circulară transmisă de guvernul chinez.
Potrivit circularei guvernului, orice persoană suspectă sau confirmată de infectare cu virusul coronavirus, sau orice persoană cu febră, trebuie ”imediat tratată sau trimisă în carantină, nu izolată la domiciliu”.
Printre alte măsuri extreme luate de China, pentru a opri cumva răspândirea coronavirusului, se mai numără și interdicția de a cina în grup și petrecerile. La începutul lunii, de pildă, în Beijing, au fost interzise cinele în grup sau petrecerile iar în orașele Hangzhou și Nanchang nu mai sunt permise petrecerile sau alte evenimente ce presupun mai multe persoane la un loc. Drept urmare, fără nunți, botezuri, cumetrii sau zile de naștere.