„În câteva zile vom fi în măsură să urcăm pe SEAP licitația pentru achiziția a 400 de autobuze noi, Euro6, 100 de tramvaie și 100 de troleibuze. S-a lucrat aproape un an de zile la indicatorii tehnico-economici, la caietul de sarcini, sunt absolut convinsă că odată cu momentul în care aceste autobuze, tramvaie și troleibuze vor ajunge la București (…) vom putea să spunem că am contribuit odată în plus la a-i determina pe bucureșteni, măcar câteva zile pe săptămână sau una-două la început, să renunțe la autovehicul personal, mașina mică, și să folosească transportul public în comun, în condiții decente”, a precizat Firea, în cadrul conferinței „Jump to smart 1.0 – Soluții rapide și inovatoare pentru România orașelor inteligente”.
Potrivit Gabrielei Firea, municipalitatea și-a dorit să „nu existe nici cea mai străvezie acuzație cu privire la faptul” că ar fi existat indicii pentru anumite companii sau că ar fi o licitație cu dedicație.
„Ne-am dorit ca, prin caietul de sarcini, să poată să participe la această competiție cât mai multe companii românești și străine, să existe diversitate, astfel încât în final să avem produsele cele mai bune la prețul corect, în avantajul bucureștenilor. Cel puțin după calendarul care este anunțat: lunea viitoare, pe data de 19, s-ar scurge termenul de zece zile pentru evaluarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). În cazul în care nu există niciun fel de elemente de rectificare, putem să dăm pe SEAP caietul de sarcini și să așteptăm investitorii”, a adăugat primarul.
Edilul general a precizat că înțelege optica bucureștenilor care nu vor să renunțe la mașina personală, atât timp cât regia de transport nu pune la dispoziție autobuze noi, moderne, curate, cu aer condiționat și un program predictibil.
„Să știm exact și să fim informați și de pe panouri și cu soluții smart și on-line și pe telefon la ce oră putem să mergem în stație să luăm autobuzul și la ce oră putem să ajungem la destinație”, a explicat ea.
Firea a reamintit că RATB este în procedură de achiziție și în vederea instalării de internet wireless gratuit pentru călători.
„Când am prezentat acest proiect de hotărâre în Consiliul General ne-am izbit de următoarele remarci: ‘Noi avem niște autobuze cumpărate acum zece ani, unele dintre ele nu au aer condiționat, nu sunt îngrijite și Gabi Firea vrea să pună internet gratuit’. Le facem împreună. Procedurile pentru achiziție erau deja demarate și între timp demarăm și cealaltă procedură de achiziție pentru wireless, deci pentru internet, pentru toți călătorii. Nu cred că trebuie să pierdem timp și să așteptăm să vină primul lot de autobuze noi în București pentru ca abia apoi să demarăm procedura pentru internet”, a susținut primarul general.
Ea a anunțat că a fost demarată și o procedură pentru achiziția unei aplicații pentru informarea călătorilor în legătură cu traseele mijloacelor de transport în comun, timpii de așteptare, precum și timpii de parcurgere a acestor trasee, dar nu a precizat și când va fi implementată.
Tot astăzi, Gabriela Firea a anunțat că în luna iulie a.c. va fi inaugurat noul sediu de urmărire a traficului. Ea a amintit că actualul sistem de management al traficului din Capitală a fost pus în funcțiune în anul 2008 și conține următoarele subsisteme: controlul traficului, managementul transportului public, monitorizarea video a traficului rutier și pietonal, precum și un centru de comandă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro