UPDATE 13.20: Martin Schulz s-a declarat optimist că acordul UE-Canada va fi semnat săptămâna viitoare, afirmând că negocierile din această dimineață cu ministrul canadian și premierul valon au fost constructive. Totodată, premierul valon a afirmat că încă sunt probleme în ceea ce privește acest tratat, însă este convins că acestea vor fi rezolvate în următoarea perioadă.

„Nu sunt aici pentru a crea probleme”, a afirmat Paul Magnette, la sfârșitul întâlnirii cu președintele PE.

UPDATE 11.30: Întâlnirea dintre președintele Parlamentului European și ministrul canadian al comerțului s-a încheiat. Cei doi oficiali au făcut declarații de presă la sfârșitul discuțiilor, în care și-au mulțumit reciproc. Martin Schulz și Chrystia Freeland și-au păstrat speranța că acordul UE-Canada va fi semnat săptămâan viitoare așa cum era programat.

„Negocierile dintre Canada și UE sunt încheiate, iar partea canadiană și partea europeană sunt pregătite să semneze. Voi discuta cu premierul valon mai târziu, dar partea canadiană este pregătită să semneze”, a declarat președintele PE, care i-a mulțumit demnitarului canadian că și-a amânat un zbor spre casă pentru a se întâlni cu el.

„Problemele sunt pe masa europenilor și trebuie să încercăm să le rezolvăm. Această întâlnire a fost foarte constructivă și va fi poate decisivă. Eu rămân optimist”, a continuat liderul european.

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

De partea cealaltă, ministrul canadian al comerțului a ținut, din nou, să precizeze că mingea este în terenul Europei. Demnitarul a afirmat, totodată, că a venit timpul Europei să-și facă treaba.

„Din perspectiva Canadei, munca noastră s-a încheiat. Ne-am făcut treaba, am încheiat negocierile pentru un acord foarte bun, iar Canada este pregătită să semneze acest acord. Acum, mingea este în terenul Europei și este timpul ca UE să termine treaba. Sper cu adevărat ca europenii să ajungă la un rezultat și că voi putea reveni aici în câteva zile împreună cu premierul meu (Justin Trudeau) pentru a semna acordul'”, a declarat ministrul canadian al comerțului, Chrystia Freeland.

UPDATE 10.30: Ministrul canadian al comerțului Chrystia Freeland a declarat, înaintea de întâlnirea cu președintele PE, că mingea este acum în terenul Europei. ”Mingea este acum în terenul Europei. Noi sperăm că va fi posibil să găsim o soluție”, a spus Freeland la sosirea la sediul din Bruxelles al Parlamentului European.

În scurt timp, președintele PE Martin Schulz este așteptat să facă declarații după întâlnirea cu demnitarul canadian. Ulterior, acesta se va întâlni cu premierul valon.

Știrea inițială 9.00:  În această dimineață, Martin Schulz se întâlnește cu ministrul canadian al comerțului, Chrystina Freeland. Ieri, demnitarul canadian a ieșit vizibil furioasă din sediul executivului Valoniei, după ce negocierile cu această regiune belgiană au eșuat.

Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe
Recomandări
Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe

”Pentru Canada este evident că Uniunea Europeană nu este capabilă să aibă vreodată un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care respectă valorile europene”, a declarat Chrystia Freeland. “Canada este dezamăgită, eu personal sunt foarte dezamăgită, am munci foarte, foarte mult. Am decis să revenim acasă. Sunt foarte tristă”, a continuat oficialul.

După întâlnirea cu Freeland, președintele PE se va întâlni cu premierul valon, Paul Magnette. Acesta a descris ieri drept insuficiente rezultatele lungilor negocieri dintre UE şi Canada privind CETA. Paul Magnette a precizat că în ciuda progreselor înregistrate, există încă mari dificultăţi în ceea ce priveşte arbitrajul în disputele comerciale dintre executivele europene şi multinaţionalele canadiene.

Anunțul acestor negocieri de ultim moment a fost făcut de președintele PE pe Twitter. “Nu ne putem opri la ultimul kilometru”, a încheiat Martin Schulz mesajul.

Citește și: Iohannis: România va încerca să obţină eliminarea vizelor pentru Canada chiar fără semnarea CETA

Acordul CETA, oprit de o regiune cu aproape trei milioane de locuitori

Toate statele membre UE susțin parteneriatul comercial UE-Canada (CETA), mai puțin regiunea belgiană Valonia. În acest caz, Belgia nu poate să-și dea acordul, deoarece constituția țării prevede aprobarea tuturor entităţilor regionale belgiene.

Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?
Recomandări
Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?

Altfel, cei 3,6 milioane de locuitori din Valonia au oprit acest acord. În comparație, populația Canadei se ridică la 36,3 milioane de locuitori, iar populația țărilor membre UE – la 508 milioane de oameni.

Negocierile privind acordul CETA au început în 2009, iar săptămâna viitoare documentul ar fi trebuit să fie semnat.

România și Bulgaria au fost printre ultimele țări care și-au dat acordul privind tratatul CETA, condiționând acest lucru de liberalizarea regimului de vize. După ce București și Sofia au ajuns la un acord, cele două țări și-au ridicat obiecțiile.

De ce se opune Valonia acordului CETA

Regiunea Valonia ar vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale. Premierul valon, Paul Magnette, a declarat că schimbările propuse joi seară au fost insuficiente.

Mai precis, Comisia Europeană a oferit o serie de concesii noi sub forma unor modificări la o declaraţie UE anexată tratatului. Un diplomat european a explicat că aceste prevederi au avut ca scop tocmai să liniştească temerile valone privind agricultura şi modul în care vor fi rezolvate disputele comerciale cu societăţile canadiene, dar aceste concesii nu au fost de ajuns.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI