Liliana Chira, 46 de ani, era prima în cancelarie dimineața, la 8 fără un sfert, „ca și cum ar fi vrut să le dea bună dimineața tuturor”, spune pentru Școala 9 Cristina Chiriac, directoarea Colegiului „Mihai Eminescu” din Botoșani. Profesoara de informatică cu ochi albaștri s-a mutat în România din Republica Moldova pentru facultate, pe care a terminat-o la Ploiești. Din 2001 le preda elevilor de la acest liceu, iar din din 2010 îmbina munca de la catedră cu responsabilitățile de inspector școlar.
Pentru că a înțeles care este „valoarea acestei discipline pe piața muncii”,, lucra suplimentar cu elevii în școală, spune directoarea liceului. „Chiar dacă era inspector, nu absenta de la ore”, își amintește Cristina Chiriac.
Copiii o apreciau pentru că era o profesoară dedicată și știa să se apropie de ei, crede aceasta. Sub îndrumarea ei au participat la concursuri chiar și în străinătate, iar mulți au plecat să studieze informatica mai departe, la facultăți din Anglia, Danemarca și Franța.
După ce a devenit inspectoare, în 2012, a organizat în Botoșani tabăra de informatică pentru lotul lărgit al elevilor care se calificau pentru olimpiadele internaționale. În plus, în 2019 a pus pe picioare concursul național de informatică „Pe urmele lui Moisil”, la care au participat cei mai buni elevi la informatică din țară.
În toamna anului trecut însă, timpul s-a oprit în loc pentru Liliana Chira și pentru Liceul „Mihai Eminescu”. Aproape o lună, cât s-a luptat cu boala COVID-19, familia, colegii și elevii au așteptat să fie externată. Dar nu s-a întâmplat. Într-o marți, pe 17 noiembrie 2020, au primit vestea că a murit. Peste câteva zile urma să împlinească 47 de ani.
După ce au pierdut-o pe Liliana Chira, când a fost posibilă vaccinarea elevilor, directoarea spune că a deschis ușile liceului pentru o echipă mobilă a Direcției de Sănătate Publică.
Citește mai multe povești pe Școala 9 despre dascălii care nu s-au întors în această toamnă la catedră, pentru că au murit de COVID-19.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro